De la a fi mândri că suntem români, la zoon politikon

 

Însă, am credința fermă că orice teorie sau orice argument de ordin scolastic sau intelectual își are bazele într-o origine mai puțin rafinată, în acea înțelepciune umană  cu care se naște fiecare dintre noi și care ne definește de-a lungul întregii noastre existențe, cristalizându-se către maturitate în conceptul mentalului superior sau al conștiinței fiecărui individ.

 

Tindem să le atribuim oamenilor diferite nivele de educație și mentalitate, dintr-o perspectivă subiectivă, ghidați fiind de ceea ce societatea ne-a inoculat încă din prima parte a vietii, copilăria și adolescența, în legătură cu patternurile ei sociale, culturale, economice, religioase, istorice, filosofice, etc, și, nu în ultimul rând, în funcție de aspectele cutumiare pe care le-am întalnit în cadrul familiei din care provenim și a felului în care mama, tata si oricare alt model sau arhietip a constituit pentru fiecare dintre noi avataruri și modele de viață.

 

Împărțim oamenii în deștepți și proști, în educați și analfabeți, în frumoși și urâți, în importanți și nuli, în buni și răi, în prieteni și dușmani, făcând din această dualitate o adevărată scindare socială, trimițând arbitrar la colțul vieții categorii întregi sociale și umane doar pe considerentul că unii se încadrează în ceea ce a fost etichetat de-a lungul vieții cu POZITIV, iar cei care rămân în afara acestei etichetări trec automat în zona NEGATIV sau INDIFERENT.

 

Discernământul, corectitudinea sau etalonul moral, buna credință sau educația nu au a face prea mult cu opțiunile noastre reale, ci doar accidental și numai în măsura în care subiectul vizat ne interesează, ne aduce vreun profit imediat sau măcar pe termen lung, ne gâdilă egoul sau, pur și simplu, nu ne stârnește acea frică lăuntrică care trimite automat și subconștient la bubele personale și la frustrăile intime profunde.

 

O mare parte a oamenilor gândește în termeni de genul „ acesta este frumos, deștept, puternic, bogat, înalt, are părul creț și piciorul mic …mmm…ce îmi mai place și ce mult mi-ar mai plăcea să fiu și eu ca el…bifat POZITIV”…și…” acesta este urât, mic, gras, sărac, prost, incapabil și murdar…yahhh….să fie la el acolo…bifat NEGATIV”…

 

De unde vine această catalogare și înregistrare automată a acceptului sau respingerii mentale față de semeni și față de orice lucru care ne impresionează în mod cotidian și constant viața și mintea?

Nu cumva toate aceste au de fapt un singur punct de pornire, acela al propriei valori sau nonvalori, a propriilor frustrări, vise, dorințe, aspirații, frici și neputințe?!

În fond, de unde știm că ceea ce pare a fi frumos, puternic, bogat și aparent perfect nu este tocmai ceea ce trebuie evitat ca fond, minte, tendințe și, mai ales, intenții?

 

Avem credința fermă căstandardul  de frumusețe impus de societate, standardul intelectual, tendințele oficializate și legiferate în materie de modă, intelect, boagăție, putere, reușită, succes, etc. reprezintă scopuri în sine și adevăruri imuabile pe care cu toții trebuie să le îmbrățisăm și să le atingem, indiferent de preț, de postura în care suntem puși, de urmări și de efecte.

Cine nu se încadrează și nu atinge aceste adevărate ”Legi de aur” ale lumii este considerat automat un individ ratat, o ființă fără importanță, voință, personalitate, inteligență și, prin urmare, interes social și, ca atare, este ”ucis” sau ” sinucis” moral și social.

 

Iar aceste ”crime morale înalte” au luat amploarea unui genocid național. Există și ”execuția publică” generată si susținută de toate canalele și instrumentele virtuale de genul Facebook, mediul audio-vizual, presa tipărită, etc…

Fanatismul și dictatura maselor, perfect dirijate de către formatorii de opinie și imagine și de către cei care dețin controlul maselor prin pozițiile pe care le ocupă în zona mass-media, advertising, presă, industrie a showbizz-ului și, nu în ultimul rând, ”elitelor” de grup și stratificare socială, ating cote paraoxistice, creând un adevărat uragan uman psihotic ce matură totul în calea lui devastând conștiințe, generații, vieți, reducând totul la un morman de ruine mentale și umane care nasc sistematic mutații greu de imaginat sau descris.

 

Acestea fiind condiția și starea curentă, continuă și interminabilă în care evoluăm fiecare dintre noi zi de zi, cum am putea în aceste condiții să fim, să gândim, să alegem și să trăim după cum am ales și am gândit alegerea în orice aspect al vieții noastre, dar mai ales în cel care vizează politicul?

 

Am pornit a face aceste considerații de pe temeiul unui priviri fugare asupra bazelor noastre de ordin mental, psihologic, emoțional, baze care ne generează viața în toate aspectele ei de la comun la complex și care constituie suma care ne definește ca indivizi implicați în orice acțiune exterioară nouă, de la cea de a ne alege vestimentația și grupul de amici, până la cea care determină opțiunile noastre politice, întelectuale, educaționale, profesionale, etc…

 

Problema care se naște de aici în mod legitim este aceea că, dacă suntem într-o continuă turmentare mental-emoțională, într-o completă și indiscutabilă stare de sugestionare exterioară, dacă lăsându-ne vrăjiți și dirijați de tot ceea ce ne impresionează cortexul și subconștientul cu semnale directe și subliminare de POZITIV și NEGATIV preselectate și atașate voinței personale substituită complet de ceea ce alții vor să se întample, să credem, să facem și să fim, cum am mai putea fi noi cei care optăm conștient pentru ceva sau altceva, pentru cineva sau altcineva, pentru adevăr sau minciună, pentru binele nostru individual și comun?

 

V-ați gândit măcar o clipă că fanatismul politic, ca și cel religios, își au originea într-o profundă stare de frică, de incertitudine, de nedeterminare și neasumare personală?! V-ați gândit măcar o secundă din puținele momente în care sunteți doar voi cu voi înșivă, în afara oricarei surse de proiecție și control mental exterioare, că ceea ce vise întâmplă, ceea ce se întâmplă cu noi toți, cu societatea în care trăim, cu reacțile pe care le avem față de un fenomen sau altul, față de un individ, un partid, față de dificultățile pe care le întâmpinăm zi de zi, față de nefericirea sau falsa fercire pe care le avem, față de modul în care evoluăm ca indivizi în societate și interacționăm în parte și în întreg, toate, dar absolut toate aceste aspecte sociale, umane, economice, emoționale, politice și de orice alt gen, sunt fațete ale aceleiași surse, aceea a egoului personal și a lipsei noastre de conștiință, de trezire și conștientizare în fara unei realități pe care unii vor să o vedem într-un anumit fel, al lor și nu al nostru?

 

Ce este în mintea unui individ care se identifică până la confundarea completă cu orice avatar  uman sau non-uman pe care-l transformă într-un idol suprem, singura sursă posibilă a adevarului, singurul deținător al puterii absolute asupra vieții și morții, asupra conceptului de BINE, transformându-se într-o ființă fanatizată, abrutizată, imbecilizată, castrată emoțional, abolită mental, absorbită complet de identitatea și imaginea intangente ale unui individ ce stă cocoțat pe un piedestal creat din spinările și viața acestui gen de indivizi goliți de orice personalitate?

 

Hitler a ascensionat la putere prin acea carismă care s-a născut din conștiința sau lipsa de conștiință a maselor măcinate de frică, disperare, ură, disoluție. Un popor ca cel german, caracterizat de disciplină, oridine și voință, a eșuat istoric din cauza acestui vid de conștiință substituit perfect de o minte patologizată, al cărui ecou și-a găsit perfecta rezonanță în tocmai acele valori caracteristicee germanilor.

 

Se spune că, acolo unde nu mai există lumina minții, se naște întunericul firii. Iar istoria o demonstrează prin nenumăratele ei catastrofe de ordin global. Fanatismuleste fratele geamăn al lipsei de asumare și de implicare, două fețe ale aceleiași monede cu care omenirea a plătit atât de scump milioane de vieți pierdute absurd, dureros și inutil.

Uităm mult prea des și definitiv că, în fond, niciun om de pe această lume nu poate deține adevărul fiercăruia dintre noi, că nimeni nu ne poate da ceea ce noi nu credem că putem avea cu adevărat și putem fi, că nimeni nu ne poate face nici frumoși, nici deștepți, nici puternici, nici bogați și nici importanți sau nemuritori și eroici, dacă noi personal nu credem în aceste valori și în acele valori cu adevărat importante.

 

Idealizăm trecutul proiectând un viitor fără nicio consistență și fără nicio valoare reală, uitând să trăim acum, în prezent, conștienți și atenți la viața pe care o ducem, eliberându-ne de false prejudecăți și de false iluzii. Tindem să facem eroi din cei care, la momentul în care au trait, au comis erori care în istorie au purtat numele de război, scindare, minciună, demagogie, manipulare și dezastru uman. Același model de gândire și acțiune îl aducem și în prezent făcând eroi din cei pe care societatea ni-i prezintă ca fiind ”perfecți” și modele, fără a opera cu discernământ aceste alegeri și legitimizări.

Și, atunci, ce fel de viață ne oferim nouă, copiilor noștrii, celorlalți de lângă noi, ce prezent putem trăi și ce viitor putem avea?

Iar cel mai bun exemplu pentru scindarea mentală care ne caracterizează și pentru lipsa noastră de motivație rațională în alegeri și comportament o constitutie opțiunea politică.

 

Mă uit la oamenii din țara asta, iar ceea ce pot vedea, limpede și absolut detașat, este o profundă incapacitate de a descifra mental și emoțional ceea ce constituie fără nicio tăgadă un adevăr izbitor. Am vorbit despre transferul de identitate, voință și răspundere, lucru care am observat că nu a avut aproape niciun ecou. Probabil că termenul este mult prea neinteresant, lipsit de prețiozitate academică și consacrareavenită din partea unor ”lideri de opinie însă, că se doreste sau nu, el reflectă perfect tot ceea ce am spus mai sus.

 

Si totul este pe cât de simplu, pe atât de complex dacă stai și privești atent ceea ce se întâmplă la nivelul fenomenului ”lider-mase”. Până în 1989, românii au avut drept sursă de transfer a vieții lor comunismul și liderii acestuia. Tot ceea ce s-a întâmplat atunci s-a datorat exclusiv, în opinia generală, dictaturii comuniste, lui Nicolae Ceausescu și clicii lui.

Dizidența a devenit o virtute, iar lupta pentru supraviețuire în bezna și samavolnicia impuse de regim au creat adevărate premise ale conștiințe sociale, de pe care s-a clădit conștiința națională alimentată de ură, frică și incapacitatea de a reacționa și a răsturna acel monstru care a schilodit și decimat câteva generații de oameni.

 

Însă, așa cum se întâmplă în astfel de situații, aceeași frică și ură generate de un regim au reușit să creeze o coeziune morală, un filon emoțional, mental, intelectual și social care a dat naștere unor valori individuale și comune, creând indivizi determinați să lupte cu abrutizarea, desființarea mentală și uniformizarea socială, o clasă umană  și socială opusă, măcar la nivel educațional, moral și comportamental a ceea ce a reprezentat ”fenomenul comunist de castrare mentală și suprimare a identității umane si naționale”.

 

Dar, dincolo de aceste aspecte care par că se nasc spontan ca raspuns la regimuri socio-politice dictatoriale si tiranice, marea majoritate a maselor a trăit fix același gen de trasnfer de conștiință, aceeași uriașă și patologică lipsa de asumare.

După 1989, când am primit ”libertatea” de a ne manifesta și a trăi ca adevărate ființe ce își asumă propria existență, gândire și acțiune, când au dispărut barierele și presiunile ideologice și sociale, am năvălit cu toții într-o viață și într-o lume complet străine nouă, uitând ce înseamnă cu adevărat LIBERTATEA și, ca urmare, neînțelegând  ce presupune noul regim politic, cel al DEMOCRAȚIEI.

 

Pentru cei pentru care libertatea a rezidat timp de 45 de ani în a visa la ceea ce înseamnă să fii liber, nici nu avea cum să se întâmple altfel. Când timp de 45 de ani, singura libertate pe care ai avut-o a fost aceea de a muri, nici măcar  aceea de a te naște, și aceea de a te supune fără drept de apel voinței unor minți care gândesc și acționează discreționar în numele tău, cum ai putea atunci ca, în doar 25 de ani, să fii, dar, mai ales, să gândești și să acționezi ca un om liber?!

Este exact ca în exemplul cu animalul care a stat ani de zile închis într-o cușcă, a fost lăsat în afara ei doar controlat total de către dresor, a depins complet de bunăvoința și intențiile acestuia și când i se deschide ușa cuștii și I se oferă libertatea, singurul lucru pe care îl face este acela de a rămâne în cușcă…pentru că lumea din exterior, lipsită de prezența stăpânului, reprezintă un loc străin și ostil…

 

Același lucru ni s-a întamplat și nouă, românilor. Niciodată nu am părăsit închisoarea mentală în care am fost ținuți prizonieri decenii de-a rândul….numai că, spre deosebire de animal, trăim cu iluzia că suntem liberi, în libertate, că am creat o lume liberă, o altfel de lume decât cea a cuștii, lume în care suntem stăpânii vieții noastre, iar dresorii au devenit lideri si modele socio-politice.

 

Da, probabil că suntem liberi, probabil că am depășit nivelul cuștii, cel puțin din perspectiva fizică, însă, mental ne comportăm identic cu animalul rămas prizonier al propriilor frici și neasumări. Și, da, probabil că unica cușcă în care am trăit închiși timp de 45 de ani s-a transformat acum în cuști individuale sau cuști mult mai încăpătoare sau pur și simplu țarcuri în care ne încadrăm mânați fiind de către un stăpân sau altul, ademeniți și încântați cu diferite promisiuni și bucățele de zahăr care poartă inscripționat pe ele sigla unui partid sau a altuia, imaginea unui lider politic sau a altuia, au o culoare sau altă culoare, și ni se oferă la pachet cu show-uri, surle și trâmbițe, un adevărat bâlci plin de culoare și baloane de săpun dintre cele mai tentante și năucitoare.

 

Iar cei care dirijează această uriașă turmă umană sunt biciul mediatic, câinii din dotarea personală și cercul de slugi ale stăpânilor, măgarii strecurați abil și strategic în turma pentru a ”sparge” orice celulă de rezistență și a supraveghea atent fluxul și mișcările. Da, suntem liberi. Liberi să credem că suntem așa, liberi să ne imaginăm cum ar fi dacă am ajunge să ne transformăm din exemplare de turmă în câini sau măgari sau…oh..doamne…stăpâni!.

Suntem liberi să credem că putem acționa în deplină cunoștință de cauză și în deplinătatea valorilor voinței și determinării personale atunci când suntem chemați să ”fim marcați” cu însemnele stăpânului din a cărui turmă facem parte, așa cum vitele sunt marcate anual pentru a fi recunoscute că fac parte din proprietatea lui X sau Y vătaf.

 

Trebuie să ieșim la număr atunci când, odată la 4 sau la 5 ani, se face recensământul șeptelului pe turme și pe țară și mergem ca taurii la coridă, cu coarnele împodobite cu panglici în culorile toreadorului și ale matadorului care va urma să ne dea înca o lovitură letală.

 

Însă, mergem mândri de noi, mândri că suntem, liberi…mândri că am putut ”alege” și de această dată și că am făcut ”o treabă corectă”, că am învins în fața echipei albastre, roșii, portocalii sau de orice altă culoare decât a noastră, fiind convinși că am devenit importanți, sublimi, stăpâni ai destinului și ai stăpânului nostru, schimbând un stăpân cu altul și revenind mai apoi în țarc pentru a ne continua viețile ”eliberate” de o condiție subumană.

 

Doar că, de fiecare dată dupa o astfel de sărbătoare și defilare națională de reafirmare și reiterare a ”libertății și voinței noastre”, paradoxal, jugul a devenit mai greu, țarcul mai strâmt, stăpânul mai despotic, urât și înfricoșător.

Și, iarăși, ne-am pus de fiecare dată pe zbierat și aruncat cu pietre, însă, continuând să credem că noul stăpân este lipsit de vina pentru viața noastră jalnică, pentru eșecul național, pentru economia ajunsă în colaps, pentru un prezent plin de mizerie, sărăcie, împovărare și lipsă de soluții și că stăpânul sau stăpânii celorlalte turme poartă întreaga vină pentru acest dezastru interminabil în care ne târâm de ani de zile.

 

De altfel, minunata, unica și atât de prezenta capodopera orwelliană ilustrează perfect starea națiunii noastre, condiția noastră reală, adevărul nostru etern. Ceea ce mi se pare cel mai grav, infinit mai dureros și lipsit de soluții este faptul că am ajuns să transferăm aceaste handicapuri personale, această incapacitate de asumare și conștientizare unul asupra celuilalt, urându-ne profund unul pe altul, desființându-ne reciproc în fiecare clipă, trăind un partizanat pentru niște indivizi și cauze care sunt departe de a ne reprezenta sau a ne cauza un minim bine.

 

Mă uit la oameni și văd în ei o agesivitate înspăimântaoare, o lipsă completă, patologică de empatie și toleranță pentru cei de lângă ei și mai ales pentru cei pe care setările mentale ale fiecăruia îi plasează în zona de pericol sau opoziție cu crezurile politice și adevărul personal asupra acestora și nu numai. Și aici revenim la acel fanatism abominabil, înfiorător care a însângerat istoria și a făcut din noi, din fiecare în parte și din națiuni întregi călăi și torționari.

Cum este posibil să urăști un om, o ființă ca și tine, care are emoțiile ei, dorințele ei, viața ei interioară, universul ei mental și afectiv, care nu ți-a făcut absolut niciun rău personal doar pentru că nu achesează și nu subscrie la fascinația ta pentru un individ, partid și ideologie politice?!!!!!

 

Ce mutație mentală și morală se produc în aceste făpturi care, deși nu au nici cea mai mică idee despre ceea ce se află în spatele unei imagini, a unei sigle, a unui om și a unei găști de oameni, se poate identifica până la anulare și poate fi dirijat de la distanță să își reverse ura și să desființeze alte ființe pentru simplul fapt că este incapabil să mai discernă condiția reală în care se află, în raport cu ceea ce a devenit idol sau obiect de fascinație personală?

 

Cum te poți identifica cu un individ pe care il vezi perfect, deși toate evidențele umane și logice arată că este exact opusul perfecțiunii, ba, chiar reprezintă un model de urâciune morală și mentală, doar pe ideea că acel individ te-a convins că el este singurul perfect, frumos, deștept, capabil și atoateștiutor, binevoitor cu tine și viața ta și care te va conduce spre culmile puterii și bogăției, alături de el sau odată cu el?

 

Cât de sărac și limitat mental poți fi să creezi acest transfer de ”fericire si perfecțiune”, tu trăind în mod evident antiteza a ceea ce idolatrizezi-sărăcia, boala, suferința, mizeria, desființarea? Iar asta nu o zi, două, nouă… ci ani la rândul în care continui să te porți ca o marionetă stupidă și penibilă în mâinile scamatorilor care trag de ațele vieții tale.

Mesmerizarea și programarea mentală sunt cât se poate de reale și evidente la nivel global, deci răspunsul este clar și complet, însă, așa cum știu cei care au mai studiat fenonemnul, nicio minte cu adevarat controlată de propria voință și conștiință nu poate fi vrăjită si dirijată la infinit și nu poate fi încărcată cu transferuri subliminale pe care conștiința să nu le recunoască, mai devreme sau mai târziu, și să nu le elimine ca pe niște ”corpi străini”.

 

Și, atunci, ce să mai credem despre aceia care devin subiecții perfecți ai unor astfel de fenomene?

Să le permitem în continuare să ne determine prezentul, viitorul, viața și identitatea doar pe considerentul că majoritatea este determinantă? Să mai așteptăm încă 20 de ani până se va mai găsi ”cineva” să se plictisească de lumea pe care a creat-o și să se decidă să mai regizeze o altă ”revoluție”, să ne mai ofere o altfel de ”libertate” și un alt regim socio-politic care i se va părea mai interesant și mai profitabil, lăsându-ne impresia că a reapărut o altă ocazie pentru noi să iesim din cuști și să devenim ”eroi și martiri”?

 

Sau, poate că alt stăpân, stăpân al stăpânilor noștri, va acționa cu un veto final care va reconfigura întreaga lume și, odată cu ea, firesc, și România, devenind astfel clar că, până la urmă, niciunul dintre români nu ar fi avut ce face în măsura în care, oricum, deciziile importante, vitale vin din altă parte și, ca atare, vrem, nu vrem, ne supunem.

 

Iar atunci, transferul se mută pe un alt palier, unul cu mult mai înalt, grav și insurmontabil, cu atât mai greu de dovedit si de abordat, cu câtdepășește atributele noastre de turmă locală fidelă și intră în zona unui adevărat parc zoo mondial…