2,K
Guvernul Romaniei s-a mutat la Iasi in timpul Primului Razboi Mondial, cand tara era ocupata de armata germana. Era o retragere fortata, o stiu din Memoriile lui Constantin Argetoianu si ale lui Alexandru Marghiloman. Vremurile erau tulburi si deosebit de triste.
Guvernul Romaniei s-a mutat la Iasi si sambata, in septembrie 2014, la nunta fetei baronului local Gheorghe Nichita. Cu acest prilej aflu din memoriile la zi ale ziaristilor (sa speram ca neacoperiti) ca s-au asfaltat strazi, s-a zugravit Casa Casatoriilor, s-a pus gazon pe suprafete intinse din oras pe unde urma sa treaca nunta cu guvern cu tot; pe banii Primariei, desigur. Ca doar orasul e al primarului, domnita asisderea. Vremurile sunt tot tulburi, dar iresponsabil de vesele.
Asadar, un moment istoric cu repetitie: mutarea guvernului la Iasi.
Al doilea moment istoric este unirea romanilor, dupa cea de la 24 ianuarie 1859, preconizata de premierul-candidat la Cotroceni Victor Ponta pe Arena Nationala. Deja o pune in practica. Unirea guvernului cu baronii locali, acum la bucuria nuntii domnitei Nichita, maine la tristetea nu stiu care. Ce rau imi pare ca sunt un Mos Roata si n-am cum fi unit cu cei care doar dau ordin sa fie miscat bolovanul!…
Iata, doua evenimente istorice in reluare, doua evenimente istorice surogat!