De câte ori vreo şarlatancă în fuste încearcă să mă agaţe pe stradă cu replica ,,Ai un ceas, mamă?”, pentru ca apoi să-mi spună… ,,Pentru că eşti o drăguţă, hai să-ţi ghicească mama, că văd un crai de tobă în viaţa ta!”, mă opresc în faţa balaoacheşei şi o-ntreb, pentru cultura mea generală şi o mai bună evaluare (fac evaluări o dată la şase luni, ca PSD): ,,Chiar am faţă de fraier?”.
Aşa şi aseară. Mă uitam când la Dragnea, când la Tăriceanu, cum vorbeau ei despre guvernul cel incompetent care era la un pas să facă praf sfântul program de guvernare şi mă întrebam: ,,Chiar am faţă de fraier, nu?!”.
Cum să vă spun, uneori ambalajul, mimica, mecla, făţăul… se întâmplă să nu fie în concordanţă cu interiorul şi mă gândesc că noi, ca naţie, deşi e posibil să ne străbată o urmă de inteligenţă, pe dinafară tot proşti părem. Altfel, oamenii ăştia de stat poate ar clipi o secundă atunci când ne transmit enormităţile, minciunile, mizeriile pe care ni le-au servit cu atâta seninătate, ieri seară, Dragnea şi Tăriceanu.
În altă ordine de idei, nu pot decât să mă bucur că e criză în PSD şi că, pentru o perioadă de timp, în lupta pentru putere şi pentru a-şi salva fundurile de puşcărie, guvernarea va fi lăsată în aer. De ce? Pentru că e cel mai bine este atunci când politicienii nu fac nimic. Atunci când lasă lucrurile să se întâmple de la sine, fără să le mai încurce, fără să le mai complice, să le îngreuneze.
Altfel, va fi foarte amuzant (măcar atât!) să-l urmărim şi pe mai departe pe Liviu Dragnea, cum îşi bate joc de un partid şi de instituţia Guvernului României, doar pentru a scăpa de închisoare. Pentru că, în fapt, la asta se reduce totul.
