1,3K
Pentru industria romaneasca, drumul Pitesti – Campulung Muscel, cu deviatie spre Mioveni, este un fel de drum al matasii. Vorbim de zona unde se afla cel mai important agent economic al tarii din punct de vedere al volumului exportului si unul dintre cei mai importanti ca pondere in PIB. Desigur, este Uzina Dacia – Renault. Un reper de stabilitate si de demonstratie despre cum se poate face performanta si cand criza face ravagii prin lume.
Pe acest drum al matasii au mers, in ultimii ani, toti mai marii tarii. De la Traian Basescu pana la Emil Boc, iar mai nou Victor Ponta, toti au dat iama la Dacia-Renault pentru a-si exprima sprijinul pentru aceasta investitie, admiratia pentru ce au reusit francezii impreuna cu argesenii. E bine ca exista un semnal puternic de sustinere, dar problema este ca acesta consta doar in vorbe.
Nu cred ca exista semnal mai bun pentru cei de la Dacia-Renault decat repararea drumului rusinii care duce spre fabrica lor! Pe acest drum vin si delegati straini, si oficiali, si oameni simpli, dar merg si camioanele cu masinile produse la Mioveni. Si dau cu totii, la propriu, in gropi.
Nu stiu cum poti sa dormi noaptea ca oficial al statului cand stii ca un asemenea investitor ti-a adresat cereri peste cereri sa repari amaratul de drum, iar tu te-au facut ca ploua! Nu stiu daca francezilor le trebuie si alte facilitati, probabil ca da, dar probabil ca cel mai important pentru ei este ca produsele lor sa ajunga cu bine la destinatie. Lucru care este pus in pericol.
Tocmai de aceea, vizita lui Victor Ponta – copilot de curse pasionat, acum premier intr-un Guvern care pretinde ca vrea sa scoata tara din hazna – la Uzina Dacia nu poate decat sa bucure. Insa nu trebuie sa se rezume doar la atat. La a vedea, a aplauda si a pleca multumit ca a bifat o deplasare la un agent economic important. Trebuie sa faca urgent ceea ce altii nu au facut in ani de zile.
Desigur, vor spune unii ca s-au alocat fonduri pentru reparatii. Aia sunt bani pentru carpeli, sa fim clar intelesi. Trebuie un program care sa faca din acest drum o cale de acces durabila, caci ea duce si spre o zona turistica de vis a Argeslulu, dar si spre Brasov. Un singur drum bun, iata, ne poate aduce o multime de beneficii. Gasim un singur gospodar in stare sa il faca? Nu de alta, dar, nebatut, si drumul matasii din vechime s-a pierdut…