Nu mai departe de săptămâna trecută, doamna Alina Gorghiu se bătea cu cărămida-n piept, exact la tribuna Parlamentului, cât de integră este ea etc., adică exact pe dos decât e premierul Ponta. Eram intimidat și mă pregăteam să șterg de pe blog toate micile aluzii răutăcioase la adresa urmașei Brătienilor. Îmi închipuiam cum s-a întâlnit co-președinta PNL cu Moralitatea în parcarea Casei Poporului, cum se îmbrățișau și-și dădeau pupăceli pe obraji. Dar de unde! Moralitatea cică a pornit în altă direcție de cum a văzut-o.
Iar acum văd într-un ziar dovezi clare de falsuri ale doamnei Gorghiu în declarațiile de interes de la Cameră, de sume mari încasate de la firme de stat pentru a-l face scăpat pe un mare jefuitor al statului!… Păi, ce ziceam eu, înainte de a citi isprăvile doamnei?! Asta ziceam, că deviza moțiunii de cenzură asta ar fi: Să plece penalii de la PSD pentru a se instala penalii de la PNL/PDL!
În acest caz, liberalii n-ar trebui să mai insiste prea mult. E ca-n bancul ăla: Nu mai sunați la interfon, nu mai insistați, că dl. Ponta mai lucrează, mai doarme și-l deranjați! Nu sunați, că iese el din când în când. Poate c-are să iasă la alegeri.