Ţin, pe această cale, să mulţumesc site-ului Bitpress, care mi-a permis să-mi exprim bucuria de a mă simţi cu vreo 40 de ani mai tânăr. Fiindcă de două zile aşa mă simt, graţie fotbalului românesc.
Anii ăia când fotbaliştii români erau primiţi în Europa doar că să aibă unii ce umili, când ne bucuram că Dinamo şi Steaua jucau de la egal la egal cu echipe de mâna a doua din Franţa sau Spania, deşi chestia asta n-o prea puteam verifica din comentariile la radio ale lui Gheorghe Minoiu sau Ion Ghiţulescu. Atunci când fotbaliştii români erau celebri doar la ei în oraş şi fetele frumoase din provincie se uitau la ei ca la nişte dumnezei. Când ne bucuram că nu luăm mai mult de trei în meciurile din deplasare, când un egal acasă ne făcea să ne ştergem bucuroşi sudoarea apărută de spaima unei ruşini naţionale, iar o victorie cu Luton Town sau FC Nantes trebuia scrisă cu litere de aur în cartea de istorie a unui fotbal chinuit.
Vă mai amintiţi când a jucat Barcelona cu Steaua pe Ghencea, venea Cruyff la Bucureşti, mamă ce sărbătoare… Şi marele Cruyff, după un meci câştigat la pas, cu 3-1, nu-i remarcase pe Sameş, Ion Ion, Liţă Dumitru, sau Marcel Răducanu, ştiţi pe cine a remarcat marele Cruyff? Pe nea Gogu, sau Ilie, sau nea Gigi, sau nea Nelu, nu mai ştiu cum îl chema, era nenea ăla care îngrijea gazonul de pe Ghencea. Fiindcă spusese marele Cruyff că a fost cel mai bun gazon pe care a jucat el vreodată. Şi, mamă, ce sărbătoare a fost atunci în ţară, că marele Cruyff a avut ceva de lăudat după ce a jucat cu o echipa românească. Orice, dar nu vreun fotbalist ar fi fost de remarcat…
Cam aici suntem… Când ne uităm la Viitorul (ce ironie!), la Dinamo, la Craiova, Astra, chiar şi la FCSB care au avut noroc de cel mai abordabil adversar posibil şi de 8 minute magice cu trei goluri.
Singura chestie care-mi dă cu virgulă din întoarcerea asta în timp e scorul Viitorului din Cipru. Căci acum 40 de ani, când prindeam nişte ciprioţi sau greci, le umpleam poarta de goluri de nu le puteau urca în avion să se întoarcă acasă. Cum ne-o umpleau şi alţii nouă…
Aici suntem. Mai tineri, în vaga si coşmaresca noastră închipuire, dar la fel de trişti şi gri.
