Boala asta a jocurilor o duce pe picioare Gheorghe Paun inca din frageda pruncie. Jocul lui cu numerele si culorile inca inainte de a ajunge la scoala. Sa te joci cu degetele inmuiate in vopsea pe pereti, pe lemn, pe orice suport si sa-ti inchipui stoluri de fluturi, petale de flori, pasari in zbor si sa plutesti si tu cu ele, este aici ceva caruia i-am putea spune un sambure de poezie.
Insa jocul cu numerele ii da mai mult de furca. Unu si cu unu fac intotdeauna doi, dar de ce doi si numai asa? Daca punea un mar langa alt mar si dorea neaparat sa fie trei mere, ultimul trebuia sa fie presupus. Si iata ca fantezia nu inseamna intotdeauna poezie. Mai tarziu a descoperit ca luand in calcul un element fantezist de felul: „Sa presupunem ca…” se poate ajunge la adevaruri matematice. Si cum-necum Matematica, mai tarziu si Informatica, i-au furat poezia. Dar nu un matematician si informatician de tipul profesorilor care invata ca sa-i invete pe elevi, pe studenti, ci un creator, un descoperitor, un nascocitor pana acolo incat a reusit sa inventeze noi principii in aceste stiinte. Nu intamplator lucrarile academicianului roman nascut in satul de ciobani Cicanesti sunt folosite in multe universitati din strainatate si citate de sute de autori. Si unde se intalnesc creatori din toate domeniile, in cazul nostru din literatura si matematica, se gasesc inruditi in neamul elitelor intelectuale.
Dar ca sa ajunga la marile performante stiintifice, Gheorghe Paun si-a reprimat talentul poetic. Insa niciun izvor puternic nu poate ramane definitiv captiv sub crusta de pamant. Al domnului Paun a tasnit in crugul vietii cand devenise deja celebru in lumea matematicienilor si informaticienilor.
Insa graba cu care scrie si publica nu este numai incercarea de a recupera creatiile pierdute, de a se compensa, de a se egaliza. Este poetul care scrie sub presiunea preaplinului interior. Daca nu s-ar elibera, ar face explozie. Sau poate ca acestea sunt exploziile lui. Este adevarat ca o minte geniala de matematician poate sa faca si poezie. Ba chiar programe pentru calculatoare care sa faca versuri, uneori cu mult mai interesante si mai valoroase decat ale scriitorilor cu capul in nori. Dar poezia lui Gheorghe Paun nu este facatura. Ideile poetice, metafora, simbolul nu au germinat numai in stratul materiei cenusii si nu au prins radacini doar in circumvolutiunile cerebrale, cautati-le si in cutele sufletului.
Cartea sa de versuri, cea de-a doua din acest an, este una de apogeu. La varsta de maxima maturitate creatoare, dar pe culmea din care se zareste povarnisul biologic, cand si creatorul isi da seama ca poate deveni vulnerabil. Si in cazul acesta oricine ai fi nu-ti mai raman alternative. Ori o ignori, te prefaci ca nu exista si ii dai cu tifla, ori o provoci intr-un joc in care sa-i cunosti potentele si initiativele. Gheorghe Paun a ales jocul. Era in firea lucrurilor dupa ce a starnit atatea jocuri matematice si informatice.
Cartea se numeste ,,De-a viata”. S-ar fi putut numi si ,,De-a v-ati ascunselea” daca ar fi fost numai asta, dar el este un provocator si striga: „Iata-ma! Prinde-ma, daca poti!” si stie ca deocamdata este in stare s-o pacaleasca. Dar de cate ori? Pana cand?
