Când, pe patul de moarte, Ştefan cel Mare, constatând că îi cam apune soarele, face acea spovedanie beletristică închipuită de Delavrancea, spune că, de fapt, Moldova nu fusese a lui, avea ceva dreptate, că, uite, trăim vremuri în care chiar constatăm asta.
Mi s-a întâmplat acum câţiva ani să stau în Chişinău timp destul cât să-mi dau seama cum tumefiase Uniunea Sovietică un neam care n-avusese altă vină decât că-i stabilise altcineva destinul, “fiindcă aşa îi era mai bine”. Am întâlnit acolo, însă, nişte oameni absolut minunaţi, dornici să înveţe, creativi şi muncitori, în ciuda celor care-mi spuseseră până să plec să fiu atent cu ei, fiindcă sunt răi, beţivi, răzbunători, leneşi şi periculoşi. Nimic mai fals. Conduceam o agenţie de publicitate cu problemele şi zbaterile ei, dar care era făcută de oameni entuziaşti, deschişi şi vii la care descopeream, de fapt, o naivitate de care îmi era dor şi pe care în România n-o mai întâlneam de multă vreme.
Erau doar nişte tineri dezorientaţi şi dezamăgiţi, ceva în genul celor crescuţi într-o familie în care mama era româncă iar tatăl rus, maturizaţi într-o atmosferă de perpetuu scandal, şi în care se vorbea româneşte doar când tatăl nu era acasă sau dormea buştean de la prea multă vodcă ingerată… Şi care se uitau la mine ca la un expat, cu acea umilinţă respectuoasă (cu care ne uitam şi noi la expaţii începutului anilor ’90) care, de multe ori, mă făcea să mă simt prost. Şi prost, şi prost. Şi care se uitau la România cum ne uitam noi la America în aceeaşi perioadă. Cum să contrazic nişte oameni care fuseseră învăţaţi că doar la Kiev şi Moscova te poţi realiza profesional, eu, care am avut la un moment dat intenţia de a învăţa limba rusă, dar asta doar că să mă dau eu deştept, pe când ei au fost obligaţi să înveţe limba asta ca să poată cere o pâine la magazin, sau să ştie când sunt înjuraţi?
Să vii acum şi să te simţi ofensat că a ieşit Dodon preşedinte, e ca şi când te-ai ofensa de deciziile pe care le-a luat fosta ta nevastă după ce v-aţi despărţit, să te dai tu deştept că nu, nu e bine ce face, deşi în ultimii 27 de ani n-ai făcut nimic să o ajuţi să vină şi să trăiască din nou cu tine. Dar tu, fiindcă aşa ai fost, tu, norocosule român, educat, trebuie să-ţi dai cu părerea despre nevasta plecată de-acasă, cu miştouri şi cinisme, nicidecum cu o căldură pe care ea o aştepta, poate, de-o viaţă, de la tine.
Asta, cu atât mai mult, cu cât ştii foarte bine că n-o să mai fiţi împreună niciodată. Cel puţin, nu în viaţa asta…
