La alegerile prezidentiale din 2004, circula pe net un mesaj care spunea: ,,Daca vine Bombo noi plecam in Congo”. Atunci nu a venit Bombo presedinte si, in consecinta, noi nu am plecat in Congo. In 2009 se pare ca deja multi romani isi pun din nou problema: Noi unde plecam? Cum Congo este prea departe, iar vecinii nostri nu se simt nici ei prea bine, va propun sa ramanem tot in Romania.
De ce sa plecam? Ca nu ne mai este bine aici, ati putea spune. De ce nu ne este bine aici? Din cauza Guvernului se pare, care pune biruri peste biruri si ingheata salarii peste salarii (ale noastre, nu ale lor). Aici apare un paradox: din cauza unei minoritati (catorva sus-pusi) o majoritate (populatia Romaniei) cocheteaza cu ideea de a-si lua lumea in cap. Cum vine asta? Daca suntem majoritari, de ce nu facem noi regulile, iar minoritarii sus-pomeniti, daca nu le convine, sa se duca ei in Congo?
Parerea mea este ca dintr-un singur motiv nu facem noi regulile: nu suntem uniti. In aceasta tara sunt trei mari categorii de cetateni care au un cuvant de spus: salariatii din mediul privat, salariatii din sistemul bugetar si patronii. In prezent, aceste trei categorii actioneaza unii in defavoarea celorlalti. Cum se intampla asta? Simplu: primele doua categorii vor sa primeasca salarii mai mari, iar cea de-a treia categorie vrea sa plateasca impozite mai mici. Cine profita din aceasta situatie? Ati ghicit: Guvernul. Acesta promite sindicatelor ca va face rost de bani marind taxele si impozitele, iar patronilor ca le va fi bine peste nu stiu cati ani ca uite, el Guvern deja si-a redus cheltuielile inghetand salariile. Si uite asa, Guvernul nostru abureste si in final nemultumeste pe toata lumea; atat pe angajati, cat si pe patroni.
Ce ar fi de facut? S-ar putea crea o comisie reprezentand sindicatele si asociatiile patronale care sa propuna un pachet de masuri pentru remedierea situatiei; printre masuri s-ar putea numara: adoptarea grilei unice de salarizare in domeniul bugetar (iar diferenta dintre salariul minim si cel maxim sa fie de cel mult 10 ori), eliminarea pensiilor speciale (care costa statul circa 1 mld.euro anual), inghetarea sau chiar reducerea numarului de locuri de munca din sistemul bugetar, interzicerea impunerii de conditii care sa limiteze accesul firmelor romanesti la licitatiile mari de infrastructura, acordarea de facilitati fiscale consistente firmelor care creaza locuri de munca, accelerarea procesului de absorbtie a fondurilor europene (de la 9-10 luni in prezent la maxim 2 luni) si altele pe care mintile luminate din sindicate si patronate le-ar mai putea adauga.
De aici nu trebuie sa lipseasca nici analiza amanuntita a bugetului de stat, luand in considerare urmatoarea premisa esentiala: orice tara din lumea asta are nevoie de o masa monetara finita (o suma de bani) pentru a functiona normal. Aceasta suma trebuie cunoscuta atat de guvernanti cat si de catre populatie. Pornind de la aceasta si de la datele statistice ale economiei, se poate face o analiza pertinenta a bugetului de stat. Daca nevoile statului+ nevoile economiei+nevoile populatiei depasesc aceasta suma, atunci trebuie vazut unde se pot face reduceri. Sunt convins ca in bugetul de stat sunt o multitudine de activitati costisitoare la care se poate renunta. In ceea ce priveste resursele disponibile, materialul intocmit de comisia sus-amintita ar trebui sa contina directiile prioritare catre care acestea ar trebui sa fie dirijate. Creditarea agriculturii ar putea fi una dintre ele.
In final, tot acest material ar fi prezentat Parlamentului spre insusire, cu termen clar de adoptare. In cazul unui refuz sau tergiversarii, o greva generala (inclusiv fiscala) de maximum doua saptamani ar fi de natura sa-i aduca pe guvernanti la sentimente mai bune.
Sa nu uitam ca democratie inseamna: „demos” = popor + „cratos” = putere. Partidele politice parlamentare trebuie folosite in avantajul poporului, iar daca nu fac fata exigentelor acestuia, atunci trebuie inlocuite cu altele, prin mecanismul democratic al votului. La fel si in cazul Presedintelui Republicii. Nu avem nevoie de un presedinte cu rol decorativ, avem nevoie de un presedinte jucator. Care sa se joace rolul unui arbitru intre guvernanti si popor si care, inainte de a promulga o lege sa se asigure ca acea lege este in interesul societatii, iar dupa promulgare sa se asigure ca acea lege este respectata.
Daca lasam ca soarta noastra sa fie hotarata in culisele unui partid sau a altuia si nu folosim puterea pe care ne-o da numarul nostru (sa nu uitam ca suntem aproape 20 de milioane de persoane, din care minimum 10 milioane adulti), putem merge nu in Congo, ci pe Luna, ca tot prost vom trai. Daca, insa, vom fi uniti, fiindca in fond toti avem acelasi interes – sa traim bine, atunci vom putea face din tara noastra un colt de rai; premisele naturale deja le avem.
