Sambata dimineata, pe un ger de crapau pietrele, ma trezesc la usa cu nea Nita. Venise la oras sa cumpere una-alta din cele trebuitoare gospodariei. In fine, m-a rugat insistent sa merg cu el, ca nu mai coborase de multa vreme din Matau si se simtea cam stingher printre oraseni. Ma imbrac si pornim prin troienele care tronau pe strazi, spre centru. Trecem podul de la Turn si o apucam pe strada Raului, aleasa special de mine ca sa evitam aglomeratia.
In dreptul parcului Kretzulescu, nea Nita se opreste cateva clipe si priveste insistent lacul, apoi ne indreptam spre bulevard. Ajungem in fata magazinului vestitului Mageanu, se opreste, se uita in vitrina si brusc deschide usa. Ma iau dupa el. Ramase pironit in fata rafturilor pline cu palarii. Isi alege un clop, il plateste si iesim. „Acum hai sa-ti fac cinste cu o tuica”, zice. Nedumerit, il intreb daca nu vrea mai intai sa mergem la piata sa-si faca cumparaturile. „Gata, am cam ispravit banii”, imi raspunde el mucalit, „clopul asta m-a costat o avere”.
Gasim mai jos, pe bulevard, o bodega, intram, luam doua tuici si ne asezam la masa. Nita fu primul care rupse tacerea. „Nu aveam de gand sa-mi cumpar clopul, dar ma gandesc ca mai la primavara nu mai gasesc, iar ideea mi-a venit atunci cand am trecut pe langa parc si am vazut pe malul lacului afumatoarea aia albastra”. „Toaleta ecologica”, zic. „Asa, cum zici tu, noi in astfel de incaperi afumam carnea”. Am tacut din nou, nu avea nici un rost sa deschid discutia care, asa cum se intampla de obicei, nu duce nicaieri.
Mai sorbind din pahare, mai aprinzand cate o tigare, imi aduc aminte ca si asta toamna, cand a urcat la munte sa aduca oile, isi cumparase un clop de la un baci din Baragan, cu care se mandrea prin toata comuna. Atunci ma pune Dumnezeu, Satana, nu stiu cine, si-l intreb ce-a facut cu mandetea de clop de asta toamna. Se uita lung la mine, mai cere o suta de grame de tuica si oftand spune: „Eheeei, nepoate, daca ai stii tu prin ce am trecut, iti faci cruce nu alta!”. Nu asteapta sa-l incurajez si incepe sa-mi povesteasca: „Il stii pe al lui Vica a lui Balaceanu, om serios, cu casa, gospodarie frumusica, cateva mioare, dar saracul fara noroc, a ramas holtei pana la 45 de ani. De acu´ cine naiba sa-l mai ia! De gura masii, ii tot da tarcoale Lenutei lui Cotoc, mai sarmani ei, dar cu fata de maritat. Joia ce trecu tai niste comanaci de salcie pentru oi, dau apa la vaca si asa, cand se ingana ziua cu noaptea, profit de faptul ca Veta avea treaba prin bucatarie, ies pe poarta cu gandul sa ma duc sa trag o dusca la carciuma. Zis si facut! O apuc pe ulita in sus si in dreptul cimitirului ma intalnesc cu Vica. Prima data nu l-am recunoscut, imbracat la patru ace, tot in violet, mai putin pantofii si palaria, care erau negre. Dau sa trec mai departe, dar vad ca cel din fata mea ma prinde de umar si imi zice: „Ce, nea Nita, nu mai bagi lumea in seama?”. Ma uit mai atent si raman cu gura cascata. Vica mi-o inchide repede, apucandu-ma de brat si tragandu-ma dupa el in carciuma. M-am dezmeticit tarziu, cand carciumarul mi-a trantit toiul cu tuica in fata, pe masa. „Ma”, ii zic, „ce dracu e cu tine, de sperii lumea cu toalele astea prin comuna”. Se uita zambind la mine si zice: „Pai ce zi e azi, bre?”. „Joi”, zic. „Pai, vezi”, zice, „am ascultat ieri la televizor intamplarea cu flacara violeta si mi-am zis ca, daca Basecu a reusit, eu, Vica al lui Balaceanu, de ce sa nu reusesc”.
Si mi-a povestit de-a fir a par cum este chestia cu flacara violeta si cum va incerca el in seara asta energia flacarii mergand in petit. Acum nu stiu ce-o fi facut Vica, ca n-am apucat sa-l intreb, dar mie imi intrase in cap un singur lucru: puterea miraculoasa a flacarii violete in ziua de joi. Atunci mi-am zis ca, daca astia mari au reusit, de ce sa nu incerc si eu. Si sa vezi, nepoate, ce sa patesc. Ies din carciuma, ma duc la magazinul de langa si cer sa-mi dea vopsea violeta. Femeia mi-a zis ca nu are asa ceva si ca singura vopsea violeta este cea de oua, ramasa de anul trecut. Cumpar vreo zece pliculete si merg acasa. Pun intr-un tuci apa la incalzit, torn vopseaua de oua, ma duc scot clopul din lada unde tin straiele de vara si-l bag in tuci. Apoi, ca sa nu vada Veta, duc tuciul in camara. in noaptea aia am avut un vis. Se facea ca m-am dus in tarc la oi pe cap cu clopul vopsit in violet si toate mioarele mi-au fatat cate doi miei, toti unul si unul. Cu visul inca in minte, ma trezesc dimineata, ma apuc sa fac focul in bucatarie cu gand sa usuc clopul si sa fac intocmai cum am visat. Veta trebaluia prin curte, dand de mancare la lighioane. Profit de ocazie si ma reped in camara. Dar ia clopul de unde nu-i! Ies in curte si vad cum cei trei godanei ai mei trag de zor de, ghici, tocmai de clopul meu.
Vezi tu, nevasta mea s-a dus inainte in camara, fara lumina, pe dibuite a confundat clopul cu o strachina, l-a luat din tuci si a pus mancare la porci cu el, lasandu-l in graba langa troaca. Vazand eu toata tarasenia, ma iau de Veta, zicandu-i ca mi-a aruncat norocul la porci. Nedumerita fiind, ii explic toata tarasenia cu flacara violeta. Atat mi-a trebuit ca in ziua aia n-am mai avut trai, ca i-am bagat pe dracu in casa. Ba s-a dus si la popa de i-a sfintit nu stiu ce apa de a stropit toate orataniile, basca odaile casei.
Eu mai mult de aia am coborat dealul, mai nepoate, in oras, ca sa cumpar cate ceva pentru a o imbuna pe Veta, caci de atunci nu mai am trai. Eu zic ca e bine ca am cumparat clopul asta, ca asa poate o uita de cele petrecute si o sa am si eu liniste, ca nici mancarea nu-mi mai ticneste, nici somnul, nici nimic de cand cu flacara violeta. Ba mai mult, mi-a strigat sa ma duc unde oi vedea cu ochii cu Basescu si cu flacara cu tot, ca i-am pangarit ograda cu vrajitoriile alora. Acum o fi avand si ea dreptatea ei, ca zicea bine Gheorghe al lui Profir, ca daca te ei dupa cei mari de la Bucuresti ar trebui sa tai porcul cu siringa si sa faci tuica in borcan, auzi tu ce poate sa le treaca prin cap. Dar asta e alta istorie”.
