În aceste zile, când ţara e plină de eroi, că au votat cu cine trebuie (cam toată ţara, dacă asculţi în dreapta şi stânga!), ei bine eu recunosc nu doar că nu sunt erou, dar sunt de-o banalitate condamnabilă.
Eu nu sunt în trend. N-am votat deloc, cum n-am votat nici în primul tur. Am stat la o bere la un bar de la două-trei sute de metri de secţia de votare, dar n-am vrut să votez. Am spus totuşi că dacă apare careva cu urna mobilă acolo, la bar, voi vota, din respect pentru munca insului cu urna; mă rog, voi anula votul.
Nu sunt mofluz că a pierdut Ponta alegerile, pentru că aroganţa lui începuse a-mi face rău fizic. După cum nu exult că a câştigat Iohannis, omul providenţial al românilor. Singura oară când m-am entuziasmat şi singura oară când am suferit dezamăgiri, a fost în 1996, pe vremea asta de toamnă-iarnă. M-am uitat în fruntea lui Constantinescu ca la Dumnezeu şi nimic, nici o minune, nici măcar ceva normal. Acum sunt vaccinat. Să dea Dumnezeu să fie bine şi tot românul să prospere, că nu voi fi dezamăgit. După cum nu voi fi dezamăgit nici dacă lucrurile vor bălti tot aşa. Pentru că nu mi-am făcut nici un fel de iluzii.
Nu doar că nu sunt în trend. Dar descopăr că sunt un învechit care încă mă consolez cu zisele bătrânului conte Lev Tolstoi care zicea că "omul e liber în cele spirituale" şi considera din când în când că el se afirma "în cerinţele privitoare la neparticiparea la răul lumii"
Lipsa mea de la vot exact la asta se referă, la neparticiparea mea la răul lumii.