Sunt aici, la noi, dincolo de orice complezente de lume mica, de provincie, poeti insurubati in frunte de Dumnezeu cu capacitatea de a stoarce emotii din piatra seaca. Cel mai adesea stau cuminti si la o parte. Cred ca li se pare ca zgomotul, tobele, microfoanele aluneca prea strident peste suprafata fiintei lor. Ca si cum i-ar zgaria. Ma apropii intotdeauna ca un lup de trupul lor de carne. De departe, ca sa nu fiu tentata cine stie cum, intelegeti dumneavoastra ce vreau sa spun.
Asa am descoperit-o si pe LILIANA RUS. Ca un lup. Am mirosit-o de la distanta. M-am convins destul de repede ca am dat de-un poet copt, matur, care-si spala insa, ca un copil, melancoliile cu ingeri. Sau ca o adolescenta stransa cu usa, nevoita sa ia asupra ei fapte nefaptuite. Decat sa-l dea in vileag pe autor, mai bine sa sufere ca un caine. Celalalt este, in fond, planctonul din care ea se hraneste. Cititi „MELANCOLII DE DUMINICA”.
De CRISTINA ONOFRE sunt indragostita intr-un fel special. Ea nu-i doar un personaj cu ochi albastri si joben. E ceva ce se intampla in timpul acesta, dar mai ales intr-un timp paralel, un soi de dedublare de genul celor pe care samanii le reusesc intotdeauna fara efort. Crezi ca i-ai prins substanta, de fapt nu e asa. Si stai pironit in soare, asteptand sa se intample minunea. Cititi „GENERALUL SAU O IARBA INALTATA PANA LA CER”.
NICOLAE EREMIA este cavalerul tarziu, care bate la usa domnitei din turn, fara sa banuiasca macar ca, tot asteptand cornul sa sune, domnita a trecut printre drepti. Poezia lui vine catre mine din vieti anterioare, in care a ramas mereu ceva neterminat, cineva a gresit, altcineva a tradat si asa mai departe, pana cand ispasirea devine un fel de a fi. Cititi „ROTILE DE OSANDA”.
AUREL SIBICEANU imi scapa printre degete. Dar parca nici n-ar avea farmec altfel. Cultiva un soi de pierdere de sine, numai ca intr-un fel atat de lumesc, antrenand atata materie, ca ajung sa te doara si pe tine, cel de pe margine, durerea lui, visarea lui, fiinta si nefiinta. Cititi „PRIVELISTILE SCRIBULUI”.
Ca sa te exprimi cumva despre MIRCEA BARSILA, ar trebui sa-i fi cel putin studenta. Dar provocarea cea mai mare nu-i profesorul care-si tine prelegerea, ci barbatul ezitant, bland structural si neajutorat, pe care studenta incepatoare intr-ale vietii il adopta fara sa clipeasca. Si fara sa realizeze ce-a facut de fapt. Cititi „ACORDEONUL SOARELUI”.
VIRGIL DIACONU. Lolita din mine se gateste de culcare ca o regina. Numai moar si aur. Femeia reala bate insa scurt din pleoape: „Daca nu-i Fat-Frumos, atunci cine e? Si ce fac, ce-am facut?” Raspunsul depinde de doamna si de lacrimile pe care e dispusa sa le verse. Cititi „JURNAL EROTIC”.
SPAȚIU PUBLICITAR
Si-ar mai fi CONITA LENA. Iesind burghez si pe varfuri dintr-un alcov supraincalzit, te lasa s-o pipai, s-o mirosi, s-o cauti de feminitate, dar asa cum ai face-o cu un Tyranosaurus Rex. Iti inchipui ca nu te poate musca prea tare, ca nu mai e rau, ca e preistorie si cu asta basta! Mare pacaleala! Poate ca nu-i tocmai un Tyranosaurus Conita Lena, dar e cu siguranta un sucub, care nu-si va gasi odihna prea curand. Cititi „KENZO, FLOARE CHEALA”.
