1,3K
Nu cred sa fie cineva care sa nu fie de acord cu principiul modernizarii Romaniei. Cu siguranta ca un referendum cu intrebarea „Sunteti de acord cu modernizarea tarii?” ar obtine raspunsuri pozitive aproape de unanimitate. Chestiunea arzatoare este insa cand si cum se face modernizarea.
Cand se face, s-a rezolvat. In vechea traditie mioritica, lucrurile se tergiverseaza, se balmajesc, se ascund sub pres, pana vine termenul scadent. Iar, de cand am intrat in familia europeana, termenul scadent nu mai e la Sfantul Asteapta, ci are o data suparator de riguroasa. Din acest punct de vedere, eu am inteles, de pilda, necesitatea austeritatii bugetare din ultimii ani. Nu sunt insa convins ca masurile luate au fost cele mai eficiente, mai echitabile si mai putin dureroase din punct de vedere social. Si n-am inteles fiindca nu am de ce sa mai cred in solutiile propuse de politicieni, ci am asteptat sa fie lasati sa se exprime specialistii. Ceea ce, cu exceptii palide si pasagere, nu a fost cazul! Stiu ca restructurarea spitalelor mici nu e un moft al cuiva, ci e un mai vechi angajament semnat de Romania. Partenerii europeni nu au impus desfiintarea, de exemplu, a Spitalului din Mozaceni. Au cerut doar ca fiecare unitate de acest tip sa indeplineasca un minimum de standarde. Chestiunea era stiuta de mult si de ministrii sanatatii, si de autoritatile locale. Evident, nimeni nu a gandit o strategie. Si a venit termenul limita si, de aici, hei-rupismul guvernului care a taiat fara sa masoare cu adevarat, dar si zbaterile puerile din teritoriu, asa cum a fost la Rucar, cand abia acum s-a descoperit ca spitalul de aici avea dusumele de lemn si se incalzea cu sobe.
Modificarea Constitutiei – nu in ceea ce priveste unicameralul cu maximum 300 de parlamentari, pentru ca aici nu mai pot incape discutii! – ci din punct de vedere al luptei impotriva coruptiei si a derapajelor Justitiei, este si ea absolut necesara. Nimeni nu ne impune raporturile politice dintre puterile statului sau cum sa ne alegem presedintele si parlamentarii, dar suntem consemnati ca avem mari probleme cu justitia si coruptia. Ni s-au cerut masuri concrete si ele au fost emanate, tot unilateral si pompieristic, de catre presedintele Traian Basescu.
Avem acum o alta tema de dezbatere: reimpartirea administrativa a tarii. Suntem tot sub presiune, fiindca riscam ca, incepand cu anul 2013, sa ramanem fara finantarile europene. Harta s-a redesenat intempestiv tot la Cotroceni, iar scenariul solutiei unice se repeta, fiindca opozitia este prinsa iarasi nepregatita si nu prezinta o alternativa reala, ramanand in postura lui Gica Contra si aruncand pe piata doar spaime pentru cei slabi de inger. Am studiat decupajul propus si, din punct de vedere strict economic, el pare a fi rational si echilibrat. Numai ca reimpartirea administrativ-teritoriala este un mijloc si nu un scop. Asa ca astept sa mi se explice de ce aceasta propunere este cea mai buna, de ce se pastreaza neaparat granitele fostelor judete (care au fost stabilite tot arbitrar!), care sunt avantajele, viziunile si perspectivele, etc. Astept, dincolo de galceava politicienilor, validarea oricarei variante propuse de catre adevaratii specialisti – adica economisti, istorici, sociologi, juristi – fiindca nu avem doar partide, ci si Academie, institute de cercetare si universitati. Astept ca macar pe aceasta chestiune sa existe dezbateri reale si responsabile, astept arbitraje neutre, in care politica sa fie doar corul din fundal si nu baritonii din prim-plan, fiindca este vorba de un proiect pe termen lung si nu de o conjunctura care sa fie apoi corijata lesne prin asumarea unei alte urme de creion.
Dincolo de bunele intentii care, poate, or fi existand, nu cred, cel putin la nivel de principiu, ca un stat poate fi reformat doar dupa viziunea lui Traian Basescu sau a altcuiva. Stiu ca timpul e scurt, ca avem obiceiul ca orice dialog sa il infundam in demagogie si amatorism si ca presedintele are macar meritul ca ia taurul de coarne. Numai ca timpul oamenilor providentiali nu poate fi intors la epoca lui Bismarck, a lui Napoleon, a Regulamentului Organic sau a lui Cuza. Si, cu atat mai putin, la Stalin si Ceausescu. Amprenta istorica se pune astazi prin dialog public, prin informare completa si prin mediere sincera.
Altminteri, dupa modelul democratiei originale a lui Ion Iliescu, o sa avem si Republica Baseasca Romania, o tara croita exclusiv dupa gandirea multilateral dezvoltata si inaintata spre capitalism a lui Traian Basescu!
