Râdem de imunoglobina imunopreşului din fruntea Guvernului…
Râdem de motostivuitoarea din fruntea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse…
Râdem de fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, care îşi cerea scuze anticipat, şi de ,,pamblica” actualului ministru…
Râdem că Daea e mai prost decât ,,oaea”…
O ardem în ironii pe seama Guvernului PSD…
Ne amuzăm de paranoia lui Tăriceanu…
Facem glume spirituale pe seama haremului lui Dragnea…
În fine, fiecare zi e prilej de râs, glume, ironii, bancuri pe seama celor care astăzi se află în fruntea ţării.
Fireşte, toate acestea nu trebuie să dispară. L-au însoţit pe român de-a lungul timpului şi l-au făcut să nu-şi piardă minţile de indignare.
Doar că, în tot acest timp în care noi facem haz de necaz, râd şi ei.
Râd şi se bucură de salarii fabuloase, de excursii în ţari străine sub formă de vizite de lucru, de maşini la scară şi secretare disponibile.
Râd şi îşi rostuiesc familia până la al nouălea neam, plantând-o în funcţii generoase.
Râd şi mai trag un tun financiar.
Râd şi-şi mai deschid un cont în paradisuri fiscale.
Râd şi ne pun pumnul în gură.
Şi văzându-i cum râd, cu maţul plin, aroganţi, sfidători, plutind în societatea lor selectă de lepre parvenite, uneori îmi mai piere cheful de a râde. Pentru că ei râd mai bine decât noi. Pentru că pe ei, râsul nostru, nu îi atinge. Pe noi, însă, da. Ne atinge şi ne afectează în mod direct.
Ei râd şi vor mai râde mult timp. Şi ei, şi cei care vor veni după ei, şi cei care vor veni după cei care vor veni…
