1,5K
Am o ambitie in viata profesionala. Mi-am dorit si cred ca am si reusit. N-am lucrat vreodata cu un regizor, de film sau de teatru, care sa nu-si fi dorit sa lucreze inca o data cu mine. Nimeni n-a zis niciodata: „Sa nu mai aud de Diaconu!". Asta e legea meseriei, asa cum am invatat-o eu. Cand sunt intr-o distributie, oricare ar fi ea, sunt solidar cu ea pana la prostie. Imi place sau nu, cred in ea sau nu, pun pe masa tot ce am mai bun in mine. Pun pe masa buna mea credinta profesionala. Orice colaborator simte imediat acest lucru.
Aceasta a fost cheia usor perversa, daca vreti, a acestei mecanici si reversul medaliei: pentru simplul fapt ca eu fac acest lucru, primesc din partea celuilalt un raspuns pe masura. Este in interesul meu sa fac lucrul acesta pentru ca celalalt, regizorul, imi acorda credit si trebuie sa-i raspund pe masura.
In teatru, reusitele au venit din zona personajelor migalite, compuse gest cu gest, privire cu privire: "Teatrul descompus" de Matei Visniec, in regia Catalinei Buzoianu, "Ghetto" de Joshua Sobol, in regia lui Victor Ioan Frunza, "Operele complete ale lui WLM SXPR" de J. Borgeson, A. Lon si D. Singer, "Variatiuni enigmatice" de Eric Emmanuel Schmitt sau "Scandal la Opera", de Ken Ludwig.
In ceea ce priveste filmul, am fost coleg cu Dan Pita si Mircea Veroiu, care erau cu doi ani mai mari decat mine si care m-au chemat la probe. Dan Pita mi-a marturisit mai tarziu ca, oricum, si cu probe si fara probe, tot eu as fi jucat, pentru ca ei se decisesera. Si au fost apoi 70 de pelicule: "Actorul si salbaticii" de Titus Popovici, in regia lui Manole Marcus, "Buletin de Bucuresti" de Virgil Calotescu, ciclul "Profetul, aurul si Ardelenii" (prima parte in regia lui Dan Pita, urmatoarele doua Mircea Veroiu), "De ce trag clopotele Mitica?" de Lucian Pintilie…
Intotdeauna mi-am spus ca, asa perisabila cum este arta asta a mea, daca o fac cu credinta, ea ramane in amintirea unor oameni. Cred ca asa am venit pe lume, sa punem o caramida la implinirea unui ideal. Am fost surprins in ultimii ani sa primesc, chiar in acelasi timp, mai multe oferte de la regizorii din valul tanar. Am fost foarte multumit. Sunt constient ca, avand o varsta, apartin unei generatii… La un moment dat, trebuie insa sa parchezi, sa te dai la o parte, sa vina altii tineri…