Revista „Glasul iubirii”, care apare la Curtea de Argeș, reproduce un fragment din cartea ,,Țara mea” a Reginei Maria.
De reținut nostalgia reginei pentru Palatul și mănăstirea Cotroceni: „De mă întorc la voi, Cotrocenilor, cum o să vă găsesc? Cu bucurie mă veți primi voi ori tremurând încă de tot ce ați văzut? Că tare mi-ați fost dragi voi, Cotrocenilor! Iarna, vedeam din pat cum răsare soarele asupra orașului. Deprinsă, cum eram, să mă scol din vreme, această sărbătoare a colorii a mea era în fiecare dimineață. Împotriva înfocatei ei străluciri copacii goi își rășchirau ramurile, negre și de tot stolul ciorilor. La anume clipe se ridicau toate în văzduh dintr-o dată, trăgând mișcătoare linii de negru pe bolta portocalie./…/Sunetele acelea din Cotroceni! Pe toate le știu, și, de aud acum deodată ceva care seamănă cu ele, îmi bate inima și lacrimi îmi răsar pe gene”.
Însemnările acestea cu sensibilități de poetă, dar și cu descrieri policrome de pictoriță, sunt desuete acum. Majestate, dormiți liniștită în catedrala de la Curtea de Argeș! Acum la Cotroceni domnește un mut de lemn tănase, care tace și nu face și nu vede răsăritul soarelui de aci, el fiind un Excursius, soarele răsărindu-i când la Miami, când la Ankara, poate din când în când la Sibiu. E adevărat că ceva-ceva mai face consoarta lui cea descurcăreață imobiliară. Nu e bine să știți mai multe, că vă răsuciți în mormânt.
