1,3K
Ion Diaconescu, ultimul senior PNTCD, cum l-au numit unii si altii, a murit cu gandul la formatiunea politica pe care a slujit-o atatia ani. A murit neimpacat cu gandul ca acest partid istoric este dinamitat, pur si simplu, dar mai ales ca nu a reusit sa reuneasca aripile si aripioarele care au incercat sa isi aroge suprematia. Oameni ca el nu prea mai sunt printre noi, idealurile pentru care a luptat fiind mai presus de orice. Cat despre onoare, demnitate, principii respectate – nici nu mai incape discutie ca Ion Diaconescu a fost un reper si trebuie cinstit ca atare.
Pana la si la catafalcul argeseanului care a contribuit, alaturi de Coposu, la reconstructia PNTCD dupa 1990 s-au certat epigonii taranisti. Pana si la priveghi nu s-au putut abtine sa nu se impunga niste oameni care isi spun taranisti, dar sunt, de fapt, niste tarani. Si luati, va rog, sensul peiorativ al acestui cuvant care, altfel, exprima un prototip al omului muncitor, drept si cinstit.
PNTCD a avut o soarta total diferita de cea a PNL deoarece a fost manageriat prost. Prin anul 2000, inainte de alegerile parlamentare, asistam la sediul – acum retrocedat – din strada Ana Ipatescu din Pitesti la un moment „istoric”. PNTCD – ramas singur la guvernare dupa ce toti ceilalti membri ai CDR dadusera bir cu fugitii dupa o perioada dezastruoasa – semna un protocol de colaborare cu UFD, nascandu-se si pe plan local CDR – 2000. A fost, de fapt, actul de deces al acestui partid. Caci, intrand intr-o alianta, si-a ridicat singur pragul electoral. Daca ar fi participat singur la acele alegeri, chiar in conditiile in care barca luase serios apa si plutea in deriva, ar fi intrat in Parlament si poate altfel s-ar fi scris istoria. Ca sa nu mai vorbim de incapatanarea de a pastra un nume care nu doar ca nu mai atrage, dar nici nu mai are cui sa se adreseze. Mergeti la tara si veti vedea ce vreau sa spun.
Tot in acelasi sediu al PNTCD Arges am asistat, ulterior, la momente tragi-comice. Atat in mandatul lui Ilie Cristea, cat si, mai nou, al lui Iulian Prunaru, n-a fost liniste sub ochii lui Maniu si Mihalache din tablourile agatate pe peretii din acel sediu incarcat de istorie. Diverse tabere s-au certat ca la usa cortului, si-au spus vorbe grele, s-a apelat la fortele de ordine, s-au urcat unii si altii cu picioarele pe masa.
Mai nou, sunt doua tabere in Arges care se bat pe acest nume al PNTCD. Se bat pe istorie. Ce ii impinge pe acesti oameni sa lupte in asemenea hal? Cu sub 2% in alegeri, functii nu pupa. Cu acest scor nu prea conteaza in eventuale combinatii de afaceri. Marii afaceristi nu se bat sa intre in partid, iar patrimoniul, iata, este retrocedat. Singura explicatie ramane istoria. Ramane palmaresul fenomenal al acestui partid privit inca in Europa cu mare respect. Ramane usa deschisa catre dreapta, raman indealurile. Dar s-ar putea la fel de bine sa se aleaga si praful, daca se continua in acest ritm, iar PNTCD nu va fi decat un partid dorit, dar niciodata implinit.
Cat despre Ion Diaconescu s-ar spune „fostul lider al defunctului PNTCD”. Si zau ca ar fi tare pacat!
