De cate ori intalnesc acest personaj imi apare in fata imaginea unei femei care urca o carare de munte spre o manastire ce pare zidita pe marginea cerului. Din desaga purtata pe umeri ca o ranita de soldat rasare un cap de copil. Care-si plimba privirea ochilor mari si negri, plini de mirare si de intrebari, peste vai si culmi, peste stanci si pajisti de parca ar fi sa le ia in stapanire.
Nu cautati aceasta icoana nici in biserici, nici in troite, nici in muzee, nici in catedrale, nici in colectii. Nu veti gasi nicaieri o madona cu copilul in desaga. Pe Rafael l-ar fi facut si mai celebru, pe Tizian unic, pe Leonardo cu o minunata replica a Giocondei.
Dar icoana aceasta nu a fost pictata. Ea a ramas zugravita in adevarul unei amintiri. „Pe cand eram de un an, doi ma ducea mama in desaga pe potecile de munte sa ne inchinam la manastire”! Iar primele amintiri niciodata nu mint… Ii va fi randuit inca de pe atunci mama lui sa intre in cinul calugapresc? L-a daruit bisericii? L-a inchinat credintei intr-un Dumnezeu?
Oricum drumul intr-acolo a inceput ca al lui Creanga, cu grea desprindere de satul in care incepuse sa se afirme ca un flacau luat in seama. Va fi fost vorba, poate, si de o Smarandita cu ochi de caprioara? Cu sanii de-abia ghiciti sub panza subtire a iei? Si mai era si ceata de baieti tulburati pe pragul barbatiei. si turmele de pascut si dealurile de urcat, si caii de calarit, si vaile de haulit, si horele de jucat, si cantecele de cantat, si povestile de povestit, si fetele de iubit…
Ce-l va fi facut sa aleaga sau sa se supuna sa apuce tocmai pe aceasta cale? Nu era singurul care parasea satul. Dar se rostogolise peste tara comunismul, tinerii cautau scoli din care sa iasa ingineri, profesori, medici sau macar sudori, zidari, soferi, electricieni, macaragii, muncitori in fabrici, pe santiere.
Ar fi putut sa fie unul dintre ei. Sau un piccaro al meleagurilor noastre. Un aventurier, un vantura-lume, un tanar nerostuit, un farsor de balci, marinar pe termen scurt, hamal cu ziua in porturi, paznic sau hot de noapte, calauza de neincredere, amant de ocazie, actor de film, mandatar de carciuma… Dar s-a supus studiilor teologice, apoi canonului preotesc.
SPAȚIU PUBLICITAR
La 30 de ani, varsta deplinei maturitati, a chibzuintei si intelepciunii, pe cand manastirile se goleau iar calugarii erau priviti de autoritati ca niste specimene parazitare, el se calugareste. Cu inteligenta, vitalitatea, abilitatile si celelalte calitati ale lui ar fi putut sa faca o cariera stralucita in armata, in politica, in diplomatie, unde nu? Insa a ales sutana cernita si zidurile reci ale chiliei. A aruncat in manastire un barbat tanar care parea pentru altfel de viata facut. De cate ori nu va fi trebuit sa-si franga pornirile pe care le credem firesti… De cate ori nu se va fi rostogolit si nu va urlat in el barbatul, de cate ori nu-l vor fi framantat visele erotice, de cate ori nu va fi trebuit sa-si plece privirea in fata unei femei frumoase… „Cea mai grea lupta pe care o am de dat este lupta cu mine! Trebuie sa ma inving in fiecare zi!”
Si iar, si iar. Pana cand? Arghezi, marele poet, a cedat. Si a parasit manastirea. E drept ca el din alte motive se refugiase acolo. Creanga a fost eliminat. Damian Stanoiu a evadat si a cazut in pacatul blasfemiei. Argatu Calinic a rezistat! si nu ca unul dizolvat in masa anonima a sutanelor negre. Dupa ucenicia de novice, la o varsta alta decat a copiilor de trupa, dupa ce a stationat in randul calugarilor fara grad precum soldatii din regiment, executand fara murmur porunci, canoane, munci si toate ascultarile, a fost ajutat sa faca primul pas in ierarhia monahala. Secretar de cancelarie. Harta-harta pe hartie… Dar avea scris frumos. Nu numai in litere, ci si in alcatuirea frazelor a compunerilor. Putea sa ramana acolo de unde nu se iese la pensie. Dar este saltat pe inca o treapta.
Conducator al economatului unde se dovedeste un bun administrator. Este momentul cand trebuie sa aiba contacte cu lumea exterioara. Cand, daca ar fi parasit manastirea, ar fi putut gasi usor de lucru. Cand puterea lui lumeasca, acum la varsta maximei maturitati, ar fi avut libertatea marilor incercari. Dar nu se desprinde de conditia pe care a ales-o. Iata-l staret la Caldarusani, la Cernica si la Sinaia. Cu ce pret? „E usor sa fii neprihanit cand locuiesti intr-un trup lipsit de dorinte, cu simturile amortite, cu poftele ramase in amintire sau sterse si de acolo”, cum se spune intr-o carte. Nu era cazul Parintelui Calinic. El a fost unul dintre acei monahi care a trebuit sa-si arda cu fierul rosu muscatura de sarpe. si poate ca inca i-a mai ramas venin in sange.
Vicar la Episcopia din Ramnicu Valcea reuseste sa restaureze, sa recladeasca si chiar sa ridice din temelie numeroase lacasuri de rugaciune. in paralel publica, una dupa alta, o sumedenie de carti. Activitate pe care o continua pana azi, cand a devenit si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Carti de literatura religioasa, de memorii dar si de istorie literara. si, in sfarsit, literatura beletristica.
Episcop de Curtea de Arges. Daca nu primul, cel de pe urma! Pentru ca, chiar in vremea sa, poate si la staruintele sale si cu meritul sau, Episcopia a fost ridicata la rangul de Arhiepiscopie. Si drum de intors nu exista! Pentru a ajunge de aici un slujbas mai aproape de tronul lui Dumnezeu…
A trebuit sa se lepede de toate ispitele care dadeau mereu navala ca o haita de lupi sau una cate una ca o soparla strecurata sub camasa „Ca sa construiesc ceva trebuia sa ma daram pe mine!” „Cu tot ce este lumesc, cu tot ce inseamna pacat, cu fapta si cu gandul, cu tot ce este intunecat si necurat…”
Ca om este. Din carne si sange. Din fibre nervoase care nu sunt de otel. Cu instincte care isi cer orbeste drepturile. „isi va fi mortificat el toate simturile parazitare sfinteniei?”
Gazda a contrariilor, binele si raul se lupta intruna care sa-l castige, important este cine domina.
Cu un inger pe un umar, cu un pui de demon la cealalta ureche, este pus in permanenta in situatia de a alege. in orice clipa de slabiciune, de neatentie, poate sa fie deviat. Ca Satana are ingaduinta de a ispiti pe cine vrea – l-a incercat si pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. si vaneaza, mai ales, persoanele-pesonajele cele mai reprezentative, cu mare putere de influenta in comunitate, chiar din Ceata Domnului. Povestea Papei Alexandru Borgia si a fiilor sai Cezar si
Lucretia nu este decat o nascocire diavoleasca.
Si in contemporaneitate auzim ba de un ierarh care manuieste bani calpi, ba de un calugar sodomit, ba de un preot violator. Tot manaria Diavolului. si asa ceva face senzatie. Uscatura din aceasta padure arde cu flacara mare si se vede de departe, iar putregiul arunca o lumina falsa.
Parintele Argatu Calinic, Episcopul de Arges si Muscel, a facut si politica: „Nu m-au intrebat daca vreau sa fiu trecut pe lista de candidati, dar nici nu am refuzat. Iar voturile alegatorilor m-au facut sa cred ca de acolo, din Parlament, pot fi mai de folos tarii mele”.
I-a fost dat la iveala si un dosar fabricat de Securitate, dar Justitia i-a ridicat povara acuzatiei. Este adevarat ca Zoia Ceausescu a vizitat manastirea de la Curtea de Arges si a avut o lunga convorbire cu episcopul. Putea s-o refuze? A ingaduit sau a sugerat sa i se puna numele printre ctitorii de biserici si chiar sa i se picteze portretul. Este pacat? Boteaza copii ai protipendadei chiar in biserica Episcopiei cu mormintele regale, si pe multi bani, dar depusi cu chitanta la casierie. Il poti gasi pe santier in halat albastru de constructor, dimineata in zori, dar si calare pe un ATV spre un schit in constructie aflat in inima muntilor… Scriitorul romanului sau ar avea ce sa scrie…
Despre cartile sale, altadata. Dar mai inainte sa aratam ca autorul lor este el insusi un adevarat personaj de roman. Cu salturi spectaculoase, cu sfasieri dramatice, cu porniri inabusite, cu ispitiri nenumarate, cu inchinari si cautari, cu succese si infrangeri, cu tentatii si infranari. Cu ceva din Cardinalul Richelieu si din Cardinalul Mazarin, cu ceva din calugarul Rasputin, desprins parca din paginile lui Dumas, Dostoievski sau Umberto Eco. Un exemplar care lipseste literaturii noastre… Cu o vointa neincovoiata, cu legende tesute in jurul sau, unele spulberate, altele ramase in suspensie…
Dar langa icoana ramasa nepictata, cu o femeie care urca muntele spre manastire cu un copil in desaga tinuta pe umeri, ar mai putea fi imaginata inca una cu un calugar batran si garbovit, pe o carare spre un schit, cu cateva carti in desaga, singura lui avere din care sa se hraneasca in zilele de pe urma. Ca aceasta ii este vrerea daca se va intampla sa nu fie cules din scaunul arhiepiscopal…
