Nu are nici suita, nici galoane, nici alte semne distinctive. Nici vecini in oras, nici rude, nici prieteni, nici cunoscuti macar. Si nu este nicio figura impozanta, care sa atraga atentia prin infatisare. Dar este salutat la tot pasul. La inceput, s-a uitat imprejur, crezand ca este vorba de altcineva. Apoi, uluit, mirat, obisnuindu-se, n-a avut decat sa raspunda. Explicatia era foarte simpla: in ajun, avusese loc, in catedrala orasului, un concert cu peste o mie de spectatori. in Spania, la Santiago de Compostella…
Intr-o joi seara, pe dupa ora 10.00, trecea pe o strada din Pitesti, cam pustie la ora aceea, un om cu parul alb-coliliu, cu pasul masurat. Era dupa concertul filarmonicii pitestene ce avusese loc la Casa de Cultura a Sindicatelor, cu sala plina pana la refuz. Trecatorul de pe strada, acelasi barbat nascut si crescut printre minerii din Petrila, cu studii la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Cluj, la Conservatorul din Bucuresti si cel de la Moscova, conducatorul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Romane, acelasi care a dirijat si concertul din Satiago de la Compostella: Ludovic Bács. Asa dupa cum dirijase multe alte concerte in Italia, Austria, Polonia, Spania, Germania, Olanda, Elvetia, Rusia…
Cei patru cavaleri ai baghetei: Bogdan Voda, dirijor, pedagog, profesor pentru elevii de la liceul George Enescu din Capitala si al studentilor de la Universtitatea Nationala de Muzica din Bucuresti; Radu Popa, dirijor al Filarmonicilor din Timisoara si Craiova; Tiberiu Soare, dirijor al Operei Nationale din Bucuresti, si Tiberiu Oprea, director artistic si dirijor al tinerei filarmonici din Pitesti. Clopotelul care i-a adunat, aici, pe malul Argesului a fost Concertul omagial in cinstea maestrului Ludovic Bács. Toti patru i-au fost studenti: „Nu am facut altceva decat sa-i arunc in bazinul cu apa, ca sa invete sa inoate. Dar bazinul era un ocean”, raspunde el, pe jumatate glumet, cuvintelor de multumire si recunostinta.
si isi aduce aminte Bogdan Voda: „Cand m-a trimis sa dirijez pentru prima data o orchestra simfonica, pe cea din Craiova, pe cand eram inca student, mi-am zis: „Orice s-ar intampla, la prima repetitie sa nu sari pe fereastra!”. De fapt, pe toti patru si pe multi altii i-a aruncat pe scara succeselor.
Fiecare ar putea sa vorbeasca ore intregi despre lectiile sale. Dar, cand li se cere sa spuna doar in doua cuvinte ce au invatat esential de la maestru, reusesc sa se concentreze. Tiberiu Soare: „Elanul si modestia”; Bogdan Voda: „Rabdarea si explicatia”; Radu Popa: „Perseverenta si daruirea”; Tiberiu Oprea: „Nobletea si carisma”. Patru dirijori la pupitrul filarmonicii pitestene, in acelasi concert. Fiecare cu personalitatea sa, cu stilul sau: Tiberiu Soare – vulcanic, ludic, pus parca pe glume. Radu Popa – masiv, linistit, echilibrat, stapan pe el, usor orgolios. Tiberiu Oprea – balerin elegant pe pupitrul dirijorului, stapan pe toate sunetele si instrumentele. Bogdan Voda – cu bagheta mutata cand in stanga, cand in dreapta, dirijor fara limite.
Fiecare in felul sau, atat de diferiti, de parca s-a dorit o colectie de dirijori in extreme, dar in prestatia oricui se poate identifica macar in cate un amanunt, ca un indicator la rascruce de drum, prezenta maestrului Ludovic Bács.
Dar iat-o si pe Marta Cristina Sandu, plecata din Curtea de Arges, care isi marturiseste fericirea de a canta pentru prima data la Pitesti si pentru prima oara sub bagheta lui Ludovic Bács, ceea ce-si doreste de ani si ani de zile ea, soprana care a cantat in operele lui Adrian Enescu, Strauss, Dvorak, Kalman… si mezzosoprana Andra Bivol, pitesteanca get-beget, cu liceul de arta din orasul nostru, studenta stralucita la Bucuresti, artist liric la filarmonica noastra. Amandoua fetele, in afara de harul talentului, mai au si norocul de a fi frumoase, cu o prezenta scenica seducatoare. Felicitata in spectacol, prezentata la rampa de dirijori, fata de la harpa, Miruna Vidican. Concertul a fost extraordinar si prin faptul ca nu a pus pe nimeni in umbra. Fiecare om de pe scena a fost, in seara aceasta, o vedeta, fie ca era vorba de flautistul Ion Bogdan stefanescu, de concert-maestrul Madalin Sandu, de solistii Robert Sorescu si Ovidiu Dascalu, de dirijorul corului, Magdalena Ioan, de nenumaratii cantareti vocali si instrumentisti.
Momentul de triumf, corul, orchestra si solistii, in solicitare maxima, dar si cu o daruire totala. Fiecare a dat ce era mai bun in el, intr-o compozitie a lui Ludovic Bács, Sanctus si Agnus Dei din Missa – A. Martoni, dirijata chiar de autor. Iar autorul marturisea dupa spectacol: „intamplarea aceasta m-a intinerit cu cel putin zece ani”. Poate mai intelepti, poate mai despovarati de gandurile negre ale nevoilor si ale unei vieti cenusii, dar nicicum mai batrani, spectatorii s-au indreptat spre casele lor cu amintirea unui spectacol de zile mari.
