Republica lui Caragiale
Merg la Balcic, in Dobrogea de Jos, in Cadrilater, ca acasa. Asa imi spun. Pentru ca asta a fost Balcicul, casa noastra. Acolo, pe o ridicatura de pamant si piatra, a facut Regina Maria in perioada interbelica un rai al artistilor. Dar la anul 2008, domeniul Reginei nu mai e un spatiu romanesc; din motive de vitregie a istoriei, dar si din lene politica si diplomatica a diriguitorilor nostri de la Palatul Cotroceni, Palatul Victoriei, Palatul Parlamentului si alte palate mai mici…
Am mers din nou saptamana trecuta la Balcic. Ca acasa, credeam eu. Dar, vorba lui Eminescu, „bulgaroii cu ceafa groasa” s-au porcit. Ca sa folosesc un eufemism. In primul rand, au rupt o parte din domeniul Reginei spunandu-i gradina botanica a Universitatii din Sofia. Au izolat-o cu un gard si porti metalice. Altfel, e o gradina minunata, desi nu e botanica neaparat. Sunt doar ronduri de flori si unul de cactusi, fara arbusti si fara arbori. Ca sa intri aici trebuie sa platesti cinci euro. Dar nu aceasta e problema, desi pentru a vizita cateva sute de metri patrati de flori este mult. Dar, ca sa intri in adevaratul domeniu al Reginei, unde se afla si vila (sau castelul) trebuie sa mai platesti inca cinci euro. Daca pastrezi biletul de la gradina. Altfel, trebuie sa dai zece euro. Intr-un fel, „gazdele” recunosc implicit ca e vorba de acelasi domeniu. Acolo am vrut sa intru cu legitimatia de ziarist, asa cum se intra in toate muzeele din lume. Doua doamne grase de la poarta i-au spus acest lucru unei… supervizoare dintr-o casuta. Aceasta a aprobat initial. Apoi, m-a intrebat unde sunt ziarist. „In Romania”, i-am raspuns. „Atunci, nu!” a dat verdictul bulgaroaica. „Zece euro”. De unde am dedus ori ca ziaristii sunt de doua feluri, europeni si romani, cei din urma neavand aceleasi drepturi, ori romanii – ziaristi sau nu – trebuie sa plateasca neaparat pentru a vedea domeniul propriei lor Regine. Am platit si am revazut. Gustul amar mi l-a dat atitudinea aroganta a unor gazde care erau, de fapt, musafiri nepoftiti.
Ca sa nu las impresia ca sunt un frustat, un ultranationalist si asa mai departe, voi incheia intr-o nota relativ entuziasta. In ulita, la doua sute de metri de poarta domeniului generoasei Regine Maria, ne-au acostat doi ospatari amabili care ne-au oferit o masa imbelsugata, un adevarat festin, la un pret absolut modic, pret platit in euro, leva si lei romanesti. Democratia aceasta a notei de plata mi-a placut cel mai mult.
Acestea sunt impresii banale de turist in Dobrogea de Jos. Politicienii de azi si cei de maine, insa, trebuie sa negocieze proprietatea acestei regiuni romanesti sau macar a domeniului acestei Regine a Romaniei care-si doarme vesnicia la 500 de metri de casa mea de la Curtea de Arges.
