Simt o mare frustrare ca nu pot sa am un mouse sau o telecomanda cu care sa dau realitatea pe “repede inainte” ca sa scap de momentele penibile din viata mea. Uite, de exemplu acum, asa mi-as dori o telecomanda ca sa ajung la momentul cand cei 24 de tradatori sau realisti sa se alieze in parlament cu opozitia, sa treaca motiunea de cenzura, sa treaca cearta dintre PSD si PNL pentru cine vine la putere, sa vina PSD, pe “repede inainte” sa cedeze puterea pentru PNL si tot pe “repede inainte” sa cedeze si liberalii puterea.
Apoi sa las sa curga la viteza normala negocierea pentru un guvern de tehnocrati ca sa fie alesi cei mai buni pentru ca, in final, sa derulez din nou cu viteza inainte pana ajung la o Romanie normala. Fara telecomanda magica mi-e teama ca o sa am parte de inca 20 de ani de tranzitie de la ceva fara forma la altceva fara cap si, mai ales, fara coada. Pana cand visul meu se va implini, nu-mi ramane decat sa traiesc fiecare zi lentoarea fireasca: o greva ici, un miting colo, o dezvaluire senzationala despre un mogul care vorbeste colorat, de parca toata viata ar fi vazut numai filme romanesti de dupa ‘89, o vaitatura a unui politician din opozitie ca puterea nu face si nu drege dar care in sinea lui se roaga sa guste putin din ciolan, o informatie despre un roman ucis prin Italia si altul care a violat prin Spania, o incercare balbaita a unui politician al puterii de a ne convinge ca este plin de intentii bune, o coada la banca sa-mi platesc rata, o discutie cu prietenii despre saracia care zburda prin portofele.
Pe toate astea le-as derula cu cea mai mare viteza pentru ca apoi sa ajung in Romania in care sa pot respira, sa ma pot bucura de o carte, sa-mi pot permite un hobby, sa pot pleca la pescuit si, in general, sa pot si sa am voie. Cred ca inventatorul unei telecomenzi pentru viata reala ar putea fi rasplatit din plin cu toate premiile Nobel, cumulate.
