Se împlinesc, astăzi, 133 de ani de la trecerea în neființă a… ,,Luceafărului poeziei românești”, ,,a poetului și românului nepereche”, adică a lui Mihai Eminescu, fie-i țărâna ușoară (ne cerem scuze pentru toate discursurile leșinate care se rostesc, astăzi, cu… gândul la el, cică-se).
Politicienii argeșeni au vrut să-și aducă și ei prinosul de recunoștință, așa că au recitat din opera marelui poet național. Redăm și noi parte din spectacolul care a avut loc la căminul cultural din localitate. Cele mai bune recitaluri au primit premii din partea primarului din Călinești, care a oferit diplome și pachete cu biscuiți pentru ocupanții primelor locuri.
Cupletul CJ Feșăn Bughiu&Nelu Mînzînă
,,Ce te legeni, Nelule,
Fără ploaie, fără vânt?
Parc-arăți un pic cam frânt!
Nu-i vijelie, nici ceață,
Și-abia-i nouă dimineață?!
De ce nu m-aș legăna,
Îmi permite funcția!
Tot ce-a fost și va să vie,
Susțin zilnic cu tărie,
Cum altfel aș suporta,
Zilnic costumația ta?
Când te fâțâi prin birouri
În dungi groase și carouri?”
Radu Perianu, prefect:
,,Somnoroase păsărele,
La Prefectură se-adună,
Dorm și eu pe lângă ele.
Asta-i bună!
Doar Predescu se agită,
Eu privesc și mă amuz.
Zarva asta mă irită;
Sunt confuz!”
Cristian Gentea, primar PSD, cu dedicație pentru Titi Tudosoiu:
,,De-aș avea un vicișor,
Mândru, dulce, răpitor,
Ca și florile de mai,
Trandafir cu chip de crai,
Crai în trening și scarbeți,
Cu vocabular isteț…
Ah, un Titi de-aș avea,
De el iute aș scăpa,
L-aș duce la IȘJ,
Șoptind șoapte PSD.”
Gelu Tofan, viceprimar, pentru sine însuși, reflecție aproape interioară:
,,Nu e păcat,
Ca să se lepede,
Funcția cea repede,
Ce ni s-a dat?”
Cătălin Gherzan, proaspăt demisionat din AUR:
,,Și dacă AUR nu mai am,
Și mă usucă dorul,
Partidele-l vor pe Gherzan,
Deci… trec la următorul!
Ionuț Moșteanu, deputat USR:
,,Vin’ pe Facebook, la postarea
Unde freamăt și m-agit,
Căci se-așează disperarea,
Pe procentul de partid!”
Alina Gorghiu, președinte PNL Argeș:
,,Lacul codrilor albastru,
Nuferi galbeni îl încarcă,
Ar mai fi și nuferi roșii,
C-am sărit în altă barcă.”
Adrian Miuțescu, purtător de Forță
,,La Forța care-a răsărit,
E-o cale-atât de lungă,
Mii de ani îi va trebui,
Puterii să ne-ajungă!”
Sursa foto: facebook