Dupa tranzitia de la socialism la democratie, societatea romaneasca a intrat, de ceva timp incoace, intr-o noua tranzitie: cea de la democratie (demos=popor, cratos=putere), la banocratie (ban=ban, cratos=putere). Daca idealul intr-o democratie era realizarea unei armonii perfecte intre puterea politica si cetatean, in noul tip de societate idealul il reprezinta armonia intre puterea politica si cea economica.
Daca in primul tip de societate idealul nu s-a atins nicaieri, in acest de-al doilea tip, cel actual, idealul este pe punctul de a fi atins chiar intr-o tara ca Romania. Si sa nu va inchipuiti ca, atunci cand vorbim de putere economica, ne referim la intreprinzatori, adica la acei oameni care, cu agerimea spiritului lor si cu sacrificii, strang ban pe ban. Nu acestia sunt cei chemati sa puna bazele noii societati. Ci noul tip de afaceristo-politician (pe care il voi numi pe parcursul acestui articol politruc), cel care usor-usor a ajuns intr-o functie politica importanta si, de aici, cu un simplu telefon, poate face ca milioane de euro sa intre in conturile personale sau ale valetilor sai. Avand toate atuurile in mana, orice campanie electorala va avea de sustinut, o va castiga cu usurinta, nefericitul contracandidat, fiind perdant din start.
Vor ramane in competitie numai cei cativa alesi, care vor avea grija sa plimbe un pic ciolanul puterii de la unii la altii, pentru a alunga monotonia si a da impresia cetateanului ca el, prin votul lui, i-a ales. Legat de acest aspect, imi aduc aminte o intamplare din ultima campanie prezidentiala. Discutam atunci cu o cunostina care mi-a spus ca nu-l va vota pe Geoana, deoarece a citit undeva ca acesta este finantat cu foarte multi bani in campania electorala.
-Atunci cu cine votezi, am intrebat?
-Cu Basescu votez. A venit prompt raspunsul.
-Dar de ce nu il votezi pe Remus Cernea?
-Cine este Remus Cernea!?!
-Pai vezi, daca el nu dispune de fondurile lui Geoana si ale lui Basescu, sa-si puna bannere peste tot, sa dea galeti, ulei si umbrele, de el nici macar nu ai auzit.
Cuplandu-se puterea economica si cu cea politica, deja ne putem imagina cum vor arata alegerile viitoare.
Haideti sa alegem cateva variante posibile, unde contracandidatul politrucului va fi ales din diferite medii, iar politrucul va veni cu argumentele sale decisive, in functie de profilul contracandidatului sau:
1.Varianta politruc vs intreprinzator privat. Argumente politruc: „vezi ca daca incerci sa te pui cu mine, in in cel mai scurt timp iti inchid firma si te bag si in puscarie”.
2.Varianta politruc vs cadru didactic. Argumente politruc: „vezi ca daca incerci sa te pui cu mine, nu mai pupi post in invatamant nici la Cuca Macaii.
3.Varianta politruc vs salariat. Argumente politruc: „vezi ca vorbesc cu seful tau sa te dea afara si nici dracu nu te mai angajeaza”.
Varianta politruc vs pensionar nu o luam in calcul fiindca e putin probabil ca vre-un pensionar sa poata sustine financiar o campanie electorala si, chiar daca ar putea, sigur are copii care fac parte din categoriile anterioare.
Oricum, si dintre cei de mai sus, e putin probabil ca cineva sa-si mai poata permite financiar sustinerea unei campanii electorale. Singurii care si-ar fi putut permite asa ceva pana de curand erau intreprinzatorii privati. Numai ca in prezent acestia au fost adusi in sapa de lemn, datorita politicii actualei guvernari, astfel incat acum ce bani mai au sunt proveniti din credite bancare si destinati, cel mai adesea, platilor darilor catre stat.
Acum, in Romania prima generatie de politruci este deja la maturitate, unii dintre acestia promovandu-si odraslele catre aceeasi cariera. Am folosit verbul „a promova” in loc de „a pregati”, fiindca meseria de politruc are o particularitate ce o face unica intre meserii: nu trebuie sa te pregatesti pentru ea. Daca ai norocul sa fii odrasla de politruc, prin influenta taticului ajungi si tu politruc. Greul in aceasta meserie este doar pe prima generatie, ei trebuind sa fie deosebit de abili sa poata ajunge in varf, deoarece in etapa de avant democratic concurenta poate veni de oriunde. Odata depasita etapa democratiei, treaba este simpla. Deja regulile le faci tu si cu ceilalti colegi de-ai tai politruci. Creandu-se aceasta casta, cu greu mai poate cineva din afara sa patrunda. In schimb sunt aceptate, cand este cazul, rudele pana la gradul VII, finii si cumetrii. Nasii nu, fiindca nasii sunt doar ei, politrucii.
Acum sa nu va ganditi ca, daca esti odrasla de politruc nu trebuie sa stii chiar nimic. Trebuie sa stii sa ridici mana prompt, cand vezi ca a ridicat-o unul dintre politrucii batrani. Cateodata se mai intampla ca acesta sa o ridice aiurea, dar asta nu e raspunderea ta, ca odrasla de politruc. Asta e treaba de oameni mari si o rezolva ei intre ei fara probleme.
Tot in aceasta perioada postdemocratica se testeaza si o politica de cadre noua: promovarea persoanelor exclusiv pe criteriul respectarii art.41 din Constitutie care spune citez:” Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.” Intr-un interviu televizat, un inalt functionar al statului a invocat acest articol din Constitutie ca unic argument atunci cand a fost intrebat de ce a pus intr-o functie de raspundere un tanar fara experienta. Acum sa nu va inchipuiti ca daca, persoana in cauza, ar avea de facut o operatie cat de simpla se va da pe mana oricui, doar de dragul respectarii art.41.
Argumentele de acest tip ne duc cu gandul ca de fapt exista un alt scop pentru promovarea tinerilor fara experienta in functii de conducere: acela ca pe un astfel de tanar il poti determina sa faca ce vrei tu. Ganditi-va ca politrucul are nevoie ca cineva din aparatul de stat sa actioneze intr-un mod riscant, la limita legii. O persoana cu experienta nu ar accepta asa ceva, un tanar entuziast este insa mai usor de convins. Daca iese rau, ii spui mimand regretul: „Ce sa-ti fac daca ai fost fraier. Eu ti-am spus sa fii atent”. Si il inlocui imediat cu altcineva din aceeasi categorie. Nu am nimic cu tinerii, sunt doar de parere ca orice cariera are etape obligatorii de parcurs. Sarirea unor etape nu este sanatoasa, unii dintre acestia sfarsind chiar rau (vezi cazul de la Ministerul Tineretului, cazul de la vama Ploiesti si chiar cazul de la Camera Deputatilor cu votul la Legea Pensiilor, care nu este transat definitiv, putand fi repus oricand pe tapet).
In incheiere, astept comentariile si parerile voastre pe marginea acestui articol.
