Zeci de mii de români şi-au luat rămas bun de la regele Mihai, cel pe care abia moartea l-a readus acasă. Şi cel pe care, pare-se, abia moartea l-a făcut mai puternic şi mai prezent în conştiinţa publică din România.
Omul Mihai şi nu regele Mihai a fost, înainte de toate, regretat de către români. Regretat pentru că reperele morale, valori precum modestia, decenţa, bunul simţ, discreţia sau verticalitatea au ajuns să fie nu păsări rare în rândul celor care astăzi ne conduc, ci atribute aproape inexistente. Le-am văzut la televizor feţele hâde, buzele lăsate într-un rictus ce mima atât de necredibil şi grotesc suferinţa, imagini care, probabil, s-au amplificat în rândul tuturor celor pentru care clasa politică a zilelor noastre, indiferent de coloratură, a devenit tot mai greu de digerat.
Rămaşi orfani de părintele de care nu prea ne-a păsat cât timp a fost în viaţă, e posibil ca abia după moartea sa regele Mihai să devină un simbol care să reaprindă, poate mai puternică, acea dorinţă de recăpătare a demnităţii naţionale. Acea nevoie de redobândire a verticalităţii, după ce prea mult timp am crescut plecaţi şi strâmbi.
Poate nu degeaba astăzi s-a strigat şi… ,,Jos comunismul!”. E prea bine înfipt, însă, ca să fie smuls. Nu l-a deconectat de la aparate nici măcar Revoluţia din 1989…
Şi totuşi, să se fi scris, astăzi, istorie şi în privinţa unui nou restart?…
