Că s-a ajuns în acest punct al maximei şi reciprocei scârbe este un fapt. Poporul îşi detestă conducătorii aproape cu aceeaşi forţă cu care conducătorii îşi detestă propriul popor, lucrând împotriva lui cu o determinare greu de înţeles. Şi nu vorbim doar de conducătorii de azi, ei sunt doar bomboana de pe colivă. Superlativul prostiei şi ticăloşiei. Moţul.
Întrebarea este… ce facem mai departe? În comunism, cu ochii lung zgâiţi după americani, visam că sistemul va face implozie, că securiştii se vor plictisi cu banii sub saltea şi vor dori să se bucure de ei nestingheriţi. Că sistemul se va şubrezi şi se va prăbuşi sub propriul putregai. La atâţia ani de la momentul zero al noii noastre democraţii ne aflăm în acelaşi punct. Numai că sistemul, bine înţesat cu osânza atâtor ani de jaf, chiar dacă se mişcă greoi, loveşte şi nenoroceşte tot ce-i iese în cale. Spre deosebire de sistemul comunist, care crea pe dinafară (industrie, infrastructură, agricultură etc.) dar distrugea şi secătuia pe interior, sistemul actual a măcinat tot, lăsând moştenire, în anul centenarului, un imens vid economic şi moral.
Mai trist este că, de data aceasta, parcă nici speranţa nu mai mijeşte, palidă, la orizont. Americanii, acea pronie divină după care bătrânii noştri au căscat lung privirile, ne… salvează acum doar de nişte miliarde de euro, bani pe care îi dăm pe vechiturile lor de arme, în loc să ridicăm spitale şi să construim autostrăzi.
E cu atât mai dificil de ieşit din acest imens nonsens, din acest absurd care depăşeşte cu mult nuvelele lui Kafka, cu cât, în istoria sa, românul a aşteptat în multe dintre momente salvarea din altă parte. Dacă nu i-am aşteptat pe americani, atunci… monarhia salvează România. Şi dacă nici monarhia nu a salvat România, atunci Marea Poartă, la care boiernaşii făceau coadă să se dea în gât, regla conturile în Ţările Române.
Românul nu are, aşadar, acel exerciţiu de proprie salvare, de găsire a soluţiei în el însuşi. Iar de această dată, doar el însuşi se mai poate salva. Şi doar apelând la acea resursă de curaj, de demnitate, insuficient exploatate, va putea ieşi din acest marasm în care am îngăduit să ne ducă o mână de… paraleli.
