Se făcea că era aşa, pe la amiază şi se anunţase o importantă conferinţă de presă. Oficiali ai Ministerului Transporturiolor și ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România aveau să comunice faptul că, după ani şi ani de zvârcolire prin hăţişul birocratic, proiectul Autostrăzii Piteşti-Sibiu urma să cunoască binefacerile primelor găleţi de ciment. Declarat prioritate de infrastructură de gradul zero în cadrul proiectului PSD 2040, lucrările urmau să înceapă chiar de a doua zi, din ambele sensuri. În privinţa tronsonului care urma să străbată partea muntoasă, termenul de finalizare fusese scurtat de la 5 ani, la doi ani, întreaga autostrada urmând a fi inaugurată, în integralitatea sa, cel târziu până în anul 2021. Inclusiv constructorii îşi luaseră prin contract acest angajament, urmând ca, în caz contrar, să plătească penalităţi extrem de mari pentru fiecare zi de întârziere.
Era al doilea anunţ îmbucurător pe ziua aceea după ce, dimineaţa, ministrul Finanţelor recunoştea că mare parte dintre măsurile fiscale luate în ultima perioadă au produs efecte nefaste asupra economiei. Astfel, salariile din administraţie urmau a fi plafonate, după ce sute de primării şi consilii judeţene din ţară aproape că ajunseseră în faliment, majorându-şi în nesimţire veniturile salariale şi tăind la sânge bugetul de investiţii. Plafonarea avea în vedere şi eliminarea cazurilor în care un şofer sau o femeie de serviciu care lucrează în sistemul bugetar, să câştige, pe lună, mai mult decât un profesor sau un medic rezident.
SPAȚIU PUBLICITAR
De asemenea, pentru contractele de muncă part-time, angajatorul nu mai era obligat să plătească taxe şi impozite aferente unui salariu întreg.
A doua zi, ministrul Muncii avea să vină şi el în faţa opiniei publice cu două proiecte extrem de importante. Primul viza creşterea natalităţii, întrucât populaţia României este din ce în ce mai îmbătrânită. Astfel, plafonul minim al indemnizaţiilor pentru creşterea copilului urma să se dubleze, dar numai în cazul familiilor în care mama şi tatăl îşi plătesc contribuţiile sociale. De asemenea, alocaţiile şcolare au fost majorate la suma de 300 de lei, una modestă, dar infinit mai mare decât mizeria actuală pe care o primesc copiii de la doi ani, respectiv trei ani în sus.
Al doilea proiect făcea referire la o serie de facilităţi acordate celor care aleg să se întoarcă în ţară şi îşi deschid ferme în mediul rural sau alt gen de afaceri.
Şi uite aşa, unul după altul, miniştrii din Guvern veneau în faţa ţării cu proiecte concrete şi benefice, care nu întâmpinau rezistenţă nici din partea sindicatelor, nici a patronatelor şi nici măcar din cea a oamenilor plătiţi de Soros, statul paralel şi alte oculte mai mult sau mai puţin culte (în cap). Miniștrii, ce-i drept, erau puțin agramați, dar asta nici nu mai conta și putea fi trecut cu vederea cât timp cu toții erau dedicați 100% cauzei.
După care… m-am trezit. Aveam aşa, o stare de bine. Pentru o secundă, avusesem impresia că trăiesc într-o ţară normală, în care oamenii pe care i-am ales dau tot ce este mai bun din ei. În care oamenii care ne conduc nu ne urăsc, nu ne sfidează, nu ne umilesc.Nu ne… defăimează.
Am dat drumul la televizor şi agenda tuturor televiziunilor, de la cea mai mizerabilă, colcăind de penali şi cozi de topor şi până la cea mai răsărită, unde manipularea se face mult mai finuţ, era trasă la xerox: că ce a mai zis infractorul Ghiţă, că ce a zis Ponta despre Dragnea şi ce replică i-a dat Dragnea lui Ponta, că ce a mai zis Tăriceanu despre statul paralel… Ce indicații a dat Tudorel cu privire la legile Justiției
Parcă aflate cu toate într-o hipnoză în masă, prinse într-o bulă temporală, televiziunile tot rostogoleau rahatul furnizat de politicieni, îl puneau pe masă, iar în jurul lui, analiştii, cu pensete şi lupe în mână, adulmecându-l prelung, emiteau consideraţii cu un aer omniscient.
Mi-am dat seama că nu mai avem nicio speranţă, că până şi presa, ultimul bastion, este la fel de proastă ca şi politicienii despre care scrie, şi că înghite pe nemestecate tot rahatul furnizat, cu pricepere, de consilierii călăilor noştri. Mi-am dat seama că nu există nici măcar o televiziune cu o agendă publică zdravănă la cap, în interesul cetăţeanului, ci doar un circ fără cap şi fără coadă, din ce în ce mai obositor, mai penibil, mai păgubos.
După care… am dat pe desene animate.
