Când locuiești într-un oraș atât de… ,,cultural" precum Piteștiul, rareori ai șansa să întâlnești câte un artist pe care să-l treci în carnețelul cu ,,oameni mișto". Deși de București ne leagă o autostradă pe care o poți străbate în maximum o oră, când e vorba să vină și spre noi spectacole de referință, festivaluri grele, artiști de marcă (alții decât Andra și Monica Anghel, cele două febleți ale administrației locale și județene), drumurile se închid brusc, ca și cum imaginea lui Dani Mocanu s-ar fi lipit iremediabil de ,,fruncea orașului" reședință de județ.
Dacă în materie de rock, jazz sau blues mântuirea este departe de păcătos, doar câteva pub-uri rezervându-și scena pentru recitaluri de gen, în materie de folk lucrurile stau și mai prost (nu că ar trebui să stea altfel, că doar folk-ul nu are pretenția că ar fi vreo manea mai răsărită!). Păi cum s-ar putea vreodată compara melodia ,,Lacrimi și pumni în pereți", cu o putere de sugestie fantastică (în ea se regăsesc toți românii care măcar o dată au umflat botul muierii gureșe!), cu melodiile lui Ovidiu Mihăilescu, spre exemplu?!
Că de ce vorbesc despre Ovidiu Mihăilescu (mă știți că sunt o ignorantă și o superficială, așa că nu vă veți mira de ce l-am cunoscut în carne, oase și chitară abia la finele săptămânii trecute, cu prilejul unui spectacol caritabil susținut în Capitală, la Palatul Copiilor)? Pentru că așa simt eu nevoia să scriu ori de câte ori întâlnesc OAMENI. Ovidiu Mihăilescu m-a impresionat prin firescul său, prin modestia nedisimulată, prin naturalețe, generozitate și conexiunea specială pe care o stabilește cu publicul său. Ovidiu Mihăilescu este… un domn.
Are melodii cu care ar fi putut să țină grila de sus a radiourilor, melodii cu mesaj actual, cu atitudine, în care ne regăsim mai toți, ca nație, ca metehne, ca orice. Ca… aceasta, spre exemplu:
Sau ca aceasta…
…sau ca aceasta:
Numai că Ovidiu Mihăilescu nu vrea nici să se picteze pe față precum Carla's Dreams, nu e nici femeie ca să-și expandeze membrele inferioare spre zonele interioare și să-și unduiască posteriorul (că cine a mai văzut, în ziua de azi, muzică fără silicoane!) și nici nu știe să facă versuri din alea faine, care prind la public, în care ,,mine" rimează cu ,,tine" și, uneori, cu ,,sine".
Altfel, prin țară, este un nume de referință al genului. Mai puțin la Pitești! La noi, la Pitești, în materie de folk, se știe doar de Socaciu, deseori invitat pe filieră PSD, până a început să cânte ,,mizeria" aia cu ,,Ăia hoți, ăștia hoți, mama lor la toți!" de s-au oțărât potentații/patentații locului și au dat ordin să nu-l mai prindă p-aci. Aaa, și se mai știe de Șeicaru, că gospodinelor le place aia cu… ,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e!". Sau aia era a lu' Gheorghe Gheorghiu-Dej? Parcă… Ce confuzie impardonabilă! Șeicaru e tipul ăla cu batic, care se supără și țipă la public când nu e mulțumit de sonorizare! Așa, mă, că nu mai știam de unde să-l iau! Și avea melodia aia estivală de maxim angajament și sugestii suicidale cu ,,Iubita mea să ne-aruncăm în mare"… Cum vă spuneam, sunt o ignorantă!
Concluzionând, că m-am făcut suficient de râs, la Pitești de cei doi se știe și, firește, de Fuego. Nu e folk, ce-i drept, dar când se anunță concert cu Fuego, și femeile de serviciu de la Teatrul Davila își cumpără bilet în primul rând!
În ultima perioadă, pe online, am mai văzut pe Ada Milea cu niște proiecte muzicale absolut fenomenale, cu care s-a oprit… la București. I-am văzut și pe cei de la Trupa Spam, care au bătut și ei drumul până în Capitală, dar spre Pitești nu s-au încumetat… Alina Manole și-a scos și ea album nou, l-a scos la plimbat prin țară, mai puțin… p-aci. Nu m-ar mira să fi ajuns cu el și prin Teleorman…
Altfel, suntem sănătoși, bine, avem multe farmacii pe fiecare dintre străzile pe care locuim, borduri peste media pe țară, împinge-tava fix în buricul orașului și, în mod excepțional, concert cu The Motans de 1 Decembrie, pentru că primarul a crezut că e vorba de concert cu pisici și știe, că doar nu e prost, că pisicile sunt cele mai populare în rândul electoratului.
