Chiar nu sunt vreun “naţionalist local” cu mândrii ieftine, necontrolate şi nejustificate, dar unul dintre motivele pentru care am fost întotdeauna mândru că sunt argeşean e Transfăgărăşanul. Mă leagă multe de drumul ăsta minunat, era o adevărată sărbătoare când mergeam cu tata pe-acolo, pe mine mă copleşea măreţia muntelui brăzdat de şosea, tata cred că era mai impresionat de drumul în sine, îi plăcea foarte tare să conducă pe serpentinele alea.
Fiind, aşadar, abonat la măcar un drum pe an în zonă, n-aveam cum rata unul dintre puţinele locuri unde puteai bea un suc, mânca, sau chiar dormi în condiţii decente, mi se păreau mie atunci; probabil că pe măsură ce te îndepărtezi de lume şi răzbaţi spre creierii munţilor, standardele de confort din mintea ta o iau în jos “că deh, e normal să nu reziste puful de fiţe la aşa înălţimi”. "Valea cu Peşti” se cheamă locul cu pricina despre care auzisem că, de ceva ani, s-a făcut un loc minunat, s-a modernizat, “s-a 4 stele”, wooow! Îmi pare rău, dar n-am cum să vă confirm toate astea, şi am să vă povestesc de ce.
Într-una din zilele trecute, mă învrednicesc să mă urc în maşină cu gândul de a merge pe Transfăgărăşan, nu cumva să treacă vara fără să îndeplinesc ritualul. Direcţia, Bâlea Lac. Trec frumos de Curtea de Argeş, apoi de satele care premerg intrarea pe nebunia aia de drum, trec de Vidraru (din păcate nu m-am putut opri nici măcar să-mi fac un selfie cu lacul, n-aveai unde să arunci un ac de atâtea maşini şi populaţie) şi-mi zic, plin de speranţă, că am să fac un prim popas la Valea cu Peşti, unde nu mai ajunsesem de câţiva ani buni, loc despre care auzisem doar lucruri frumoase.
Ajung. Era ora 11.40. Mă întâmpină în parcare nişte mesaje scrise pe coli A4, scrise cu agresivitatea omului de la munte: “VA RUGĂM, RESPECTAŢI MARCAJELE!!!”. Mă uit pe copaci, mă gândeam că e vorba de marcaje pentru drumeţii. Nuuuu, era vorba de marcajele din parcare, dungile alea care delimitează suprafaţa în care poţi să-ţi pui maşina. Hm, îmi zic, poate e bine, ştim cu toţii cât de indisciplinaţi sunt şoferii din România în trafic, mai ales ăia din Bucureşti, când văd o parcare goală ţin neapărat să le ofere maşinii lor bucuria de se lăfăi pe trei locuri. Sub o şatră, lângă nişte lemne, vreo cinci bărbaţi stăteau pe nişte lăzi goale de bere, fumau, s-au uitat lung la mine cu aerul că ce m-o fi apucat să le tulbur liniştea. Am început deja să merg pe vârfuri…
Dau să întru, mă întâmpină în boxe ceva muzică bănăţeană, de-aia de pe la nunţile la care trebuie să treci de trei sticle de vin să ajungi, măcar, s-o tolerezi. Mă îndrept, din ce în ce mai timid (simţeam, cumva, că nu sunt bine primit, că oamenii nu prea aveau chef de musafiri) spre recepţie. Dau de-o fată, îmi iau tonul ăla dulceag (nu, nu vocea groasă, atât mi-ar fi trebuit) şi o întreb încotro e terasa. Mă îndeamnă să fac prima la stânga, apoi la dreapta, dar e brusc întreruptă de o voce hotărâtă (cred că am tresărit puţin) care spune: “RALUCA, NU ŞTII CĂ TERASA SE DESCHIDE LA ORA 12???”. Biata fată răspunde “E 12 fără un sfert”. “DA, DAR ABIA AU SPĂLAT!” “Mai aşteptaţi un sfert de oră”, îmi zice fata, cât de politicos a mai putut, simţindu-mă deznădăjduit. Fac stânga-mprejur, ies repede din recepţie ca o căprioară hăituită, între timp îl văd pe “şeful” care strigase la Raluca alăturându-se băieţilor de lângă lemne şi aprinzându-şi o ţigară din care trage cu sete, cu sentimentul datoriei împlinite…
Merg în parcare, dau să mă urc în maşină, dar îmi zic “hai, mă, totuşi conduc de 2 ore, măcar în restaurant să ajung să beau o cafea”. Greşit. Intru din nou, găsesc un indicator care mă îndreaptă spre restaurant, şi… ajung în faţa uşii restaurantului. Foaie A4. Anunţ! Cineva strigă din nou la mine: “PÂNĂ LA ORA 12 E ÎNCHIS PENTRU CURĂŢENIE!!!”.
Mda… Mă resemnez, cum altfel decât mioritic, acolo, în creierii munţilor, ajung în faţa unei toalete, m-am uitat de o mie de ori să mă asigur că am voie să intru. E singura chestie pe care am putut s-o fac la Valea cu Peşti… În rest… Mai nimic.
Aşadar, dragii mei… Dacă vă nimeriţi în zona mult trâmbiţată care se cheamă “Valea cu Peşti” uitaţi-vă de două ori la ceas înainte de a îndrăzni să-i treceţi pragul. Până în ora 12, veţi fi trataţi cu “Hai, Valea! Cu Peşti!” De 4****.
